Pr. Dorin
Fiecare loc e al fiecărui om
Fiecare avem locul nostru, chiar dacă ne temem ca el să nu fie ocupat de un altul.
Fiecare avem un loc, pentru că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia şi pâinea şi patul şi soarele de deasupra.
Numai că noi trebuie să fim mulţumitori pentru locul nostru.
Numai că noi trebuie să nu vrem două locuri în loc de un loc sau locuri care nu ni se potrivesc.
Creştem mari râvnind locul nostru, când locul nostru suntem noi.
Vrem mai mult dar nu putem să luăm mai mult decât pe noi înşine.
Căci noi suntem cât suntem şi nu putem să ne facem mai mari şi nici mai mici.
Noi suntem aici sau acolo, oriunde.
Important e ca noi să ştim că nu putem fi ce nu suntem.
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.
Bucuria mea eşti Tu!
Dacă putem spune acest lucru atunci nu suntem ai lumii, ci suntem ucenicii Lui, ai Celui ce ne mântuieşte pe noi. Dacă ne putem bucura de El, înseamnă că ne-am pus toată bucuria în El, pentru că bucuria noastră a venit în întregime de la El. Şi e adevărat: bucuria nu vine de la oameni ci de la Dumnezeu!
Adevărata bucurie e dar, e un dar dumnezeiesc. Însă dacă putem să spunem: Bucuria mea eşti Tu, Doamne!, atunci e semn că în viaţa noastră am făcut voia Lui mai degrabă decât să facem fapte de ochii oamenilor.
Vieţuirea creştină e o viaţă străină de tabieturile lumii păcătoase. Cel care încearcă să spună că poate să fie în două luntre se înşală. Cine se bucură de Dumnezeu nu se poate bucura de păcat, de minciună, de fărădelege.
Cine se bucură de Dumnezeu se bucură de adevăr, de dreptate şi de sfinţenie. Cine vede numai în El viaţa are viaţă din belşug, chiar dacă e sărac, chiar dacă e nedreptăţit de oameni, chiar dacă e singur.
Cine poate spune că numai în Dumnezeu are iubirea e un om fericit, e un om dumnezeiesc, pentru că a aflat adevărata bucurie, care nu se va lua de la noi.
Bucuria mea eşti Tu, Domnul şi Dumnezeul meu! Îţi mulţumesc Ţie pentru toate minunile cele prea mari din viaţa mea, pentru bunătatea Ta cea mare, pentru iertarea şi mila Ta copleşitoare. Îţi mulţumesc Ţie pentru toate! Îţi mulţumesc că Tu, de învierea Ta, ne bucuri pe noi cu bucurie negrăită şi ne faci plini de nădejde.
Dumnezeu să vă umple cu harul Său!
Hristos a înviat!
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.
Biserica ortodoxă din Densuș
Această Biserică e dovada că pe teritoriul țării noastre credința ortodoxă nu a suferit niciodată o eclipsă totală. Aparține primelor secole creștine, deși mulți istorici încearcă să o catapulteze în timp în perioada evului mediu.
Pr. Dorin.
Cine iubește pe Prea Curata Stăpână?
O iubesc cei care sunt feciorelnici la inimă, cei care iubesc simplitatea, cei care au rușine adâncă în ființa lor, care simt răutatea și desfrânarea ca pe mari pete ale ființei noastre. O iubesc cei care sunt ajutați de către Prea Sfinția Sa să se vindece de patimi, să își stăvilească pornirile rele ale ființei lor învățate la rău. Nu o pot iubi decât cei care o înțeleg întrucâtva, care se pătrund de frumusețea și măreția Stăpânei lumii și a Îngerilor.
Știm cât de mult o hulesc necredincioșii și ereticii. Eu spun celor care nu văd în Prea Curata pe marea noastră Apărătoare, că nu au iubire de mamă, că nu cunosc cum poate iubi o mamă, că nu au fost iubiți de mamă și nici nu știu să iubească. Cei care au simțit iubirea mamei, a bunicii, a sorei lor știu cât de mult țin ele la fiii lor, la nepoții și frații lor.
Cât de mare este însă iubirea Ei pe lângă iubirea pământească?! Mama Stăpânului se roagă pentru noi și suntem privegheați continuu de către Prea Sfinția Sa cu mare dragoste. Dacă nu cinstim pe Prea Curata Stăpână e semn că nu știm darurile Ei. Darurile ei sunt curăția, pacea, bucuria, veselia duhului, chibzuința, bunul simț, rușinea bună, grija de cele sfinte, dorul de Biserică și de Sfintele Taine, încântarea de orice este frumos și bun.
Cei care nu cunosc și nu cinstesc iubirea și prea mare sfințenie a Ei sunt pentru mine niște oameni orfani de iubire. Fie ca toți să ne umplem de rugăciune către Prea Curata Stăpână și de dor după viața sfântă.
Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.
Între suprafaţa şi adâncimea vieţii
Privind din fereastră, lumea pare câteodată o icoană, cu turla Bisericii strălucind în soare. Însuşi sufletul devine o imprimare de viaţă, de tablouri vii, care se mişcă în această icoană.
Trecerea prin viaţă e ca un tren care prinde viteză, o viteză din ce în ce mai mare. Un tren în care n-ai timp să te saturi de vederea unui câmp, că începe o pădure şi când vrei să priveşti o casă sau un oraş, ele pier şi începe o pasăre care zboară fulgerător.
Ţi se pare că nu ai timp să te scufunzi în contemplarea şi în iubirea pentru toate lucrurile, pentru toţi oamenii pe lângă care treci, dar toate se adâncesc în tine şi te adâncesc ca pe un lac fără fund şi câteodată te pomeneşti că e mai limpede şi vezi în el lucruri pe care credeai că le-ai uitat de mult sau că ai trecut cu superficialitate peste ele.
Blaga are o poezie în care spune că sufletul omenesc creşte şi se adânceşte cum cresc şi se adâncesc literele scrijelite într-un copac, odată cu copacul. Te trezeşti dintr-o dată că acele cuvinte scrijelite au devenit mari şi adânci sau că oamenii pe care te temeai că ai să-i pierzi, poate, în amintire, au devenit cu mult mai adânci, mai de neşters din sufletul tău.
Aşadar, crezi câteodată, ai impresia că alergi prin viaţă şi nu aduni nimic, apoi altădată vezi că sufletul ţi-e ca o ladă în care stau multe lucruri şi că te copleşesc dacă începi să le scoţi afară. Înţelegi atunci că n-ai pierdut nimic şi că, numai dacă vrei, eşti un om gol care pierde toate fiindcă nu se regăseşte nici pe sine.
E bine măcar să vedem că avem un mare adânc de sesizat în noi înşine, de cercetat, de descoperit, un adânc în care trebuie să începem a privi cu din ce în ce mai multă intensitate şi responsabilitate, pentru că este adâncul în care încape o lume întreagă şi cu mult mai mult decât atât, frumuseţea vieţii dumnezeieşti.
Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina
Axionul glas 1, “De Tine se bucură…”, Corul Stavropoleos
O filă audio, 7: 20 minute, aici.
Pr. Dorin.
