Update-ul din 25 octombrie 2007 de pe “Creştin Ortodox. ro” [ediţie specială]

Acatistul Sfantului Dimitrie, ocrotitorul Bucurestilor – AUDIO

Mii de pelerini la moastele Sfantului Dimitrie – VIDEO Incepand de astazi, 25 octombrie, moastele Cuviosului Dimitrie cel Nou au fost scoase in procesiune din Catedrala patriarhala si asezate in baldachinul special amenajat pe Dealul Mitropoliei, unde vor ramane pentru a fi venerate de catre credinciosi pana duminica – 28 octombrie. Se vor savarsi slujbe de priveghere in fiecare seara, intre 25 si 27 octombrie, incepand cu orele 17.00. Sfanta Liturghie va fi oficiata pe podiumul amenajat langa Catedrala Patriarhala in zilele de 26 si 28 octombrie, incepand cu ora 9.30. Pelerini din intreaga tara au ajuns la Bucuresti pentru a se inchina.

Pelerinaj la moastele Sfantului Dimitrie – VIDEO Intre anii 1769 si 1774, in contextul razboiului dintre Rusia si Poarta Otomana, moastele au ajuns in tara noastra. Generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia, insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al Tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fot asezate cu cinste, in iulie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti, in timp ce mana dreapta a sfantului a fost trimisa la Kiev, unde se cr ede ca se pastreaza si astazi.

Predica la Sfantul Dimitrie cel Nou Cuviosul parintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucuresti, era de la sudul Dunarii, nascut intr-un sat neinsemnat cu numele de Basarabov. Fiind sarac la parintii sai si neavind cu ce se hrani, multa vreme in tineretile sale a pascut vitele acelui sat, ducand o viata singuratica de rugaciune si infranare. Mai tarziu, vazand ca toate cele omenesti sunt desertaciuni, a parasit grija cea lumeasca si s-a retras intr-o pestera, nu prea departe, unde era o mica manastire. Acolo, Cuviosul a primit schima monahala, acolo a inceput a trai in cele mai aspre nevointe pustnicesti.

Pestera Sfantului Dimitrie Basarabov – Bulgaria – Galerie Foto

Procesiune cu moastele Sfantului Dimitrie – Galerie Foto

Director web ortodox:

Apologetica	Biblia online	Biserici si parohii	Diverse
Calendar – sinaxar	Episcopii	Forumuri ortodoxe	Duhovnici
Edituri si magazine	Carti ortodoxe	Galerii foto	Invatamant
Mitropolii	Pagini personale	Manastiri si schituri	Patriarhii
Predici si conferinte	Radio ortodox	Slujbe si rugaciuni

Calendar ortodox 2007

Psa. Gianina.

Frumuseţe

Inimitabilul Feodor M. Dostoievski

Când Dostoievski spunea că frumosul va slava lumea, se referea la ceva mistic, nu era doar o simplă metaforă.

Păgânii au venit înapoi, la adevărata credinţă în Dumnezeu, prin poarta, lăsată deschisă, a frumuseţii, a măreţiei universale. Contemplând cerurile şi toată natura, Sfântul Avraam a ieşit din pământul său şi din neamul său idolatru şi a venit în pământul pe care i l-a dat Domnul, Care l-a făcut pe el tată al mulţimii de credincioşi.

La fel au făcut şi filosofii Antichităţii şi, prin cugetarea la măreţia şi frumuseţea cosmică, au ajuns la concluzia că există un singur Principiu al universului, o singură Cauză a lui şi că nu o mulţime de zei desfrânaţi au creat lumea.

Cei 7 înţelepţi ai Antichităţii, deşi nu au ajuns la adevăratul Dumnezeu ca Sfântul Avraam şi urmaşii săi credincioşi, totuşi au venit în atingere cu harul şi s-au luminat puţin la minte faţă de contemporanii lor idolatri şi aceasta prin contemplarea zidirii lui Dumnezeu.

Uneori oamenii o apucă pe căi greşite şi îşi pierd busola morală şi spirituală. Glasul conştiinţei este adânc înăbuşit de fapte rele şi nu se mai aude strigătul său în fiinţa oamenilor decăzuţi.

Atunci, cerurile care spun slava lui Dumnezeu, adică frumuseţea creaţiei care îţi taie respiraţia, mai este în stare să smerească inimile şi să înţelepţească oamenii.

Civilizaţia şi tehnologia modernă au produs cel mai mare rău, în opinia mea, prin întunecarea orizontului natural al omului, prin faptul că l-au rupt de contemplarea universului, care a devenit accidentală pentru fiinţa umană civilizată, computerizată.

Însă Dostoievski credea că va veni din nou timpul, când frumosul va salva lumea.

Orice inimă care iubeşte frumosul, frumuseţea ingenuă, Îl iubeşte şi nu Îl poate urî pe Hristos. Hristos e Frumuseţea cea veşnică şi creatorul frumuseţii, Cel după care tânjeşte tot sufletul ortodox, ca să se sature nesfârşit de vederea preadulce a feţei Sale şi de lumina Sa neînserată.

Psa. Gianina.

Să ne recunoaştem Părinţii!

Sf. Siluan Athonitul

Cum cunoaştem oamenii duhovniceşti? Avem un răspuns în Sfânta Scriptură dar şi în viaţa Bisericii.

Cum L-au cunoscut Sfinţii Apostoli pe Hristos Domnul că este Fiul lui Dumnezeu? Ei au lăsat mrejele, vama şi toate treburile lor chiar înainte ca El să facă minuni. Răspunsul la întrebare l-au dat, cred eu, doi dintre Sfinţii Apostoli după Înviere, Sfinţii Luca şi Cleopa, care ne-au spus că ardea inima în ei când El le vorbea.

Adică ochii trupului nevăzând [ca şi ai orbilor care au crezut, deşi ochii Apostolilor erau sănătoşi], L-au recunoscut după focul care s-a aprins în inima lor.

Pentru că alţii, mulţi, L-au văzut cu ochii şi au ştiut că este Fiul lui Dumnezu, dar nu s-a aprins nicicun foc în inima lor şi de aceea au hotărât să-L omoare sau au rămas indiferenţi.

De aceea ochii şi vederea trupească nu sunt de niciun folos în recunoaşterea oamenilor duhovniceşti iar cine judecă numai din exterior, după aparenţe, adesea se înşală, mai ales judecând rău pe cei ce se ascund sub smerenie.

Trebuie să fim atenţi nu la ce judecă ochii noştri slabi, ci negândind nimic rău şi trufaş în mintea noastră, să fim atenţi la cum se umple inima noastră când cineva ne vorbeşte.

Oamenii duhovniceşti ne unifică mintea şi ne fac inima să înceapă să ardă de dragoste atunci când ne vorbesc sau când îi citim în cărţi. Dacă cuvântul este de la Dumnezeu, atunci e foc din acelaşi foc pe care El a venit să-l arunce pe pământ şi dorea cu dor să fie aprins în oameni.

În aşa fel încât, cuvântul duhovnicesc aprinde inima de la sine, de dragoste şi dor pentru Dumnezeu şi pentru oameni, chiar dacă e rostit într-un mod sau context inedit. Cei mai mari teologi ortodocşi [Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Siluan Athonitul et. ] au fost priviţi cu multă circumspecţie şi rezervă în vremea lor, pentru că cele pe care le spuneau ei întreceau experienţa [ văzută, citită sau înţeleasă] a celor care îi ascultau.

La fel s-a întâmplat cu toţi cei care şi-au voalat sub smerenie marea sfinţenie a vieţii lor şi care au fost dipsreţuiţi.

De aceea dezavuez modul în care un număr însemnat de fraţi ortodocşi aleg să-şi dea cu părerea despre o personalitate eclesiastică sau monahală sau despre o situaţie anume, cu atât mai mult, cu cât pretind că se întemeiază pe texte şi citate patristice şi duhovniceşti pe care le preiau aleatoriu şi dezarticulat din operele şi biografiile Sfinţilor noştri.

Şi aceasta, pentru că nu mai sunt atenţi la inima lor, ci ecranează harul lui Dumnezeu cu judecata minţii lor, despre ce cred ei că trebuie să fie viaţa şi cuvântul duhovnicesc, adică o imagine monocoloră şi simplificată în mod naiv.

Această imagine auto-confecţionată nu-i mai lasă să adere şi să se scufunde în adâncimea şi complexitatea vieţii duhovniceşti.

Dacă nu ne smerim, focul nu se aprinde şi putem ajunge să lepădăm cuvântul lui Dumnezeu, care se strigă de către alţii în urechile noastre. E uşor să spui că eşti drept-credincios şi că cinsteşti pe Sfinţi, pe Sfinţii trecuţi la Domnul, dar e mai greu să-i recunoşti pe Sfinţii şi oamenii duhovniceşti care merg pe lângă tine, îmbrăcaţi în trupul smereniei, dacă nu ai o inimă în stare să dea mărturie prin aprinderea ei, ca un foc, la cuvintele lor.

Psa. Gianina