Cântări pe muzică psaltică din slujba Adormirii Maicii Domnului
Găsiţi aici fila audio.
Psa. Gianina.
Acatistul Sf. Alexie, Omul lui Dumnezeu în format audio, cântat de Monahul Marian Moise
Îl găsiţi aici.
În luna martie, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Alexie, omul lui Dumnezeu.
Preacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă.
După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică.
Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte.
Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut.
Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.
Psa. Gianina
Update-ul de pe “Creştin ortodox. ro”, de pe 21 noiembrie 2007
![]() |
Intrarea Maicii Domnului in Biserica - VovideniaSarbatoarea Intrarea Maicii Domnului in Biserica este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, potrivit traditiei, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Ea va ramane la templu pana la varsta de 15 ani, ca una care, inca inainte de zamislire, fusese harazita Domnului, de catre parintii ei. Nasterea si copilaria Fecioarei Maria nu sunt prezentate in Evanghelii sau in alte carti ale Noului Testament. Amanunte despre aceste etape ale vietii sale sunt consemnate |
Biserica Doamnei - Intrarea in Biserica a Maicii DomnuluiBiserica Doamnei este situata la intersectia Caii Victoria cu bulevardul Elisabeta din Bucuresti. Biserica a fost ctitorita mai intai din lemn, pe locul unui locas mai vechi. A fost rectitorita de Maria Doamna, a doua sotie a lui Serban Cantacuzino, inainte de 19 februarie 1677, cand e amintita mahalaua din jur “aa lui popa Istratie”, aceasta fiind de altfel, cea mai veche mentiune cunoscuta a enoriei si indirect a bisericii. La 11 mai 1684 mai, mahalaua se numea “la biserica Doamnei” dovedind ca aici exista deja o bis erica, cea a principesei Maria |
|
Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, caci in aceasta se implica marturisirea ca Cel ce S-a nascut din ea nu e o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a nascut din ea, dupa firea Sa omeneasca. Niciodata nu se naste o fire, ci un ipostas, care in ordinea omeneasca este o persoana, daca firea nu vine la subzistenta reala decat ca persoana. Persoana care Se naste din Fecioara Maria este identica cu Persoana Cuvantului dumnezeiesc, Care prin intrupare Se face si persoana firii omenesti |
|
Simbolurile imparatiei ei nu sunt confectionarea de diademe, inaccesibile pentru cei multi, pietre pretioase, culori, vesminte speciale si o podoaba imparateasca deosebita de cele ce vin de jos si nascocita de cei ce nu pot sa se ridice de la cele pamantesti si carora hainele le imparatesc sufletele, ci niste haruri de nespus si de neinteles, niste puteri si lucrari mai presus de fire care tind sus, mai presus chiar de podoabele lor ceresti: apelative si mesaje dumnezeiesti care preschimba in ceva mai bun legile firii, o venire a Duhului dumnezeiesc |
|
Evangheliile canonice nu dau prea multe amanunte despre viata Fecioarei Maria. Ea este fiica unica a lui Ioachim si a Anei (Evanghelia apocrifa a sfantului Iacov), care o consacra serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, in Galileea (Lc. 1, 26-27), ea este logodita cu Iosif, nume mentionat in genealogia redata de Evanghelia dupa Matei (1, 16), cu scopul de a arata ca Iisus apartine dupa nasterea Sa fizica poporului iudeu, inscriindu-Se in linia de descendenta davidica. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul Iui Iosif si al Mariei |
Icoanele Maicii DomnuluiLocul pe care Biserica i-l recunoaste Maicii Domnului, in dogma si viata liturgica, dar si in inimile credinciosilor este atat de important, incat icoanele inchinate Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sunt nenumarate. Acest lucru explica nu numai numarul impresionant al acestor icoane, ci si marea lor varietate. Nu ne propunem aici sa cercetam toate icoanele Maicii Domnului ci, inainte de a ne opri cu mai multa atentie asupra uneia, dorim sa amintim cateva din cele mai des intalnite, atat ca punct de reper, cat si pentru a arata varietatea aspectelor sub care sunt infatisate |
|
Manastirea Trojan va gazdui intalnirea delegatiilor Patriarhiei Romane si Patriarhiei Ruse |
|
Cuviosul Antonie de la Iezerul-Valcea praznuit si la Schitul Darvari |
Psa. Gianina.
Update-ul din 13 noiembrie 2007 de pe Creştin Ortodox. ro
![]() |
|
Luni, 12 noiembrie, in Paraclisul Resedintei patriarhale, PF Patriarh Daniel a sfintit racla in care au fost puse moastele Sfantului Ioan Gura de Aur. Racla este din argint aurit si a fost realizata la Monetaria Statului prin grija PS Varsanufie. Cinstite moaste ale Sfantului Sfantului Ioan Gura de Aur au fost daruite acum 10 ani, de Cardinalul Silvano Piovanelli - Arhiepiscopul Florentei, pentru viitoarea Catedrala patriarhala. La ora 16.00 racla cu sfintele moaste a fost scoasa din Paraclisul Resedintei patriarhale si a fost depusa in Catedrala patriarhala |
Procesiune cu moastele Sf. Ioan Gura de Aur - VIDEOLa initiativa si cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel, la sarbatoarea de anul acesta a Sfantului Ioan Gura de Aur (13 noiembrie), racla cu cinstitele sale moaste va fi purtata in procesiune pana la biserica Sfanta Ecaterina, paraclisul Facultatii de Teologie Ortodoxa “Patriarhul Justinian” din Bucuresti. Procesiunea cu sfintele moaste, va fi dupa slujba Vecerniei oficiata de P.S Varsanufie Prahoveanul in Catedrala patriarhala. Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur vor ramane in biserica Sfanta Ecaterina pana in ziua de 31 ianuarie 2008 |
|
Ioan Hrisostom sau Ioan Gura de Aur, (344/354-407), patriarh al Constantinopolului, unul din cei patru mari Parinti ai Bisericii Ortodoxe si singurul care apartine Scolii din Antiohia. Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind cunoscut cu certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Tatal sau, Secundus, care a detinut o functie militara deosebita (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la nasterea copilului si de aceea, sa rcina cresterii si a educatiei acestuia i-a revenit mamei sale, Antusa, ramasa vaduva la varsta de 20 de ani |
|
Predicatorul ramas fara egal in toata istoria crestinismului, nu a facut din temele dogmatice subiecte speciale, nici pentru Omiliile, nici pentru celelalte lucrari ale sale, desi aproape nu e latura a invataturii de credinta a Bisericii pe care acest mare dascal al crestinatatii sa nu o fi atins. Una din putinele exceptii o formeaza tema cunoasterii lui Dumnezeu, care alcatuieste subiectul primelor cinci din cele douasprezece Omilii impotriva Anomeilor. Desigur, faptul ca si aceasta tema e predata in niste Omilii si nu in niste Tratate face ca nici ea sa nu fie expusa
|
Activitatea misionara a Sfantului Ioan Gura de AurIn scurta sa pastorire ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfantul Ioan a avut ca scop principal reforma moravurilor clerului si ale credinciosilor deopotriva, propovaduind iubirea aproapelui concretizata in milostenie, indemnand la dispretuirea bogatiilor - care se fac usor idoli - si la incredintarea acestora, acelor locuri unde molia nu le strica si furii nu le sapa si nu le fura, totul neputandu-se realiza decat prin desfiintarea egoismului. Tot efortul acestui “apostol dupa apostoli”, care l-a admirat pe Sfantul Apostol Pavel pana la venerare |
|
In operele sale preponderent exegetice, Sf. Ioan Gura de Aur scoate in evidenta sensurile profunde ale chemarii Mantuitorului la luarea crucii pentru fiecare crestin. Ca cel mai mare interpret al Sfintelor Scripturi, Sf. Ioan Hrisostom a pus in lumina calea apostolica, vie, a evenimentelor mantuirii. Rezultatul acestora in lucrarea Mantuitorului a fost “invierea” cu duhul a celor ce I-au urmat Lui si calitatea de “fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12) prin puterea data de a invoca Duhul Sfant. In acest fel, Sf. Ioan a reprezentat calea patristica a exegezei
|
Psa. Gianina.
Update-ul din 8 noiembrie 2007 de pe “Creştin Ortodox. ro”
![]() |
|
CrestinOrtodox.ro ureaza “La multi ani !” celor care poarta numele |
|
Cantari la sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil -AUDIO |
|
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Biserica Ortodoxa praznuieste in ziua de 8 noiembrie, Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Vechimea sarbatorii inchinate Sfintilor Mihail si Gavriil dateaza din secolul V. La origine a fost o simpla aniversare a sfintirii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, aceasta sarbatoare a ajuns sa se adreseze si Sfantului Gavriil, ca mai tarziu sa devina o sarbatoare inchinata tuturor Sfintilor Ingeri. Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil |
|
Ca si intreaga creatie, ingerii sunt creati de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta lui Dumnezeu. Biserica invata ca, mai inainte de toate, Dumnezeu a creat din nimic, numai prin cugetarea Sa, toate puterile ceresti, “ca sa-L slaveasca in cantari si sa-L slujeasca, si apoi ca sa serveasca si in lumea aceasta oamenilor, calauzindu -i spre Imparatia lui Dumnezeu” (Mart. art. 1, 18 si 19). Despre puterile ceresti au invatat gresit gnosticii, maniheii si pristilienii care, desi puneau originea ingerilor in Dumnezeu |
Lucrarea ingerilor la Sfintii ParintiPrin ingeri, Dumnezeu lucreaza curatirea, luminarea si unirea cu El a tuturor faptuirilor: “Frumusetea lui Dmnezeu, ca unul ce este simplu, bun si desavarsit, nu are nici un amestec, ci ea comunica din propria ei lumina fiecaruia, dupa vrednicie, si-l desavarseste prin taina cea dumnezeiasca, facand pe fiii Perfectiunii asemenea cu chipul ei neschimbator” (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, III,1). “Ca toata stralucirea de lumina ce pleaca de la Tatal, revarsand-se asupra noastra cu bunatate, ne indreapta din nou in sus, cu o putere ce unifica |
|
Potrivit invataturii Bisericii noastre, intre creaturi primul loc il ocupa lumea spirituala sau nevazuta constituita din ingeri, fiinte spirituale. Singura cale de cunoastere a existentei ingerilor este Sfanta Scriptura. Cuvantul lui Dumnezeu depus in scris de aghiografi ne vorbeste lamurit despre fiintele din lumea nevazuta, intareste credinta noastra in existenta reala a ingerilor. Biserica a marturisit de la inceput credinta i n existenta ingerilor, chiar si cele mai vechi simboluri de credinta ale Bisericilor din Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Cipru |
|
Pe 8 noiembrie este marele praznic al Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, numiti in traditia romaneasca si Sfintii Voievozi (ai ostirilor ceresti). Numele, de origine evreiasca (Miha’El), se talmaceste “Cine este ca Dumnezeu?” (mi, “cine”; ke, “ca”; El, prescurtare de la Elohim). In romaneste, formele cele mai frecvente sunt astazi Mihai, Mihail, Mihnea, Mihaela, cu diminutivele Mihaita, Misa sau Michi. Dintre formele mai vechi, multe au supravietuit doar ca nume de familie: Mihaila, Mihalache, Mihalcea, Mihu etc. Gavriil - apare, in ambele Testamente, dre pt calauzitorul spre adevar |
Psa. Gianina Picioruş
Update-ul din 12 octombrie 2007 de pe “Creştin Ortodox. ro”
![]() |
|
Parohia “Sfanta Vineri-Drumul Taberei” a luat fiinta prin hotararea Consiliului Eparhial in toamna anului 1998, in urma construirii bisericii din lemn care a fost ridicata in numai trei saptamani, mai precis intre 25 iunie - 18 iulie 1998. Actuala biserica din lemn a fost ctitorita intre anii 1990-1991, de preotul Constantin Cenuse, in comuna Vicovul de Jos, judetul Suceava, unde a functionat cu hramul Sf. Treime, pana in anul 1998, cand a fost terminata biserica de zid din acea localitate. Preotul Cenuse a daruit apoi constructia din lemn, care a fost demontata si adusa la 24 iunie 1998 |
Viata Cuvioasei ParaschevaPotrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, intitulata “invatatura de viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva”, din Cartea romaneasca de invatatura la duminicele peste an si la praznice imparatesti si la sfinti mari, cel dintai cuvant de invatatura despre viata Prea Cuvioasei Parascheva tiparit in limba romana in Moldova, prin osardia Mitropolitului Varlaam (Iasi, 1643), intocmit dupa un manuscris-prototip, grecesc sau slavon, “aceasta sfanta si preacuvioasa fecioara Parascheva era de mosie din Epivat, nascuta din parinti credinciosi si crestini buni |
Istoria moastelor Prea Cuvioasei ParaschevaDescoperite, in urma unor vedenii si a unor semne minunate, intr-un mormant de pe tarmul marii, in apropiere de Epivat, moastele Prea Cuvioasei au fost asezate cu cinste in biserica “Sfintii Apostoli” din acea localitate si au stat acolo la 200 de ani, fiind mangaierea si intarirea dreptcredinciosilor. Vestea despre minunile care se savarseau in jurul cortului in care a salasluit duhul ei, adica a trupului ei neputrezit, s-a raspandit in Tracia si in toata Peninsula Balcanica. Intre timp, foarte probabil, Patriarhia constantinopolitana va fi indeplinit forma de canonizare a Prea Cuvioasei |
|
Sfanta Parascheva - fapte si cuvinte de invataturaTrei au fost marile virtuti care au impodobit sufletul si viata Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi. Ingereasca feciorie, milostenia, adica lepadarea de cele pamantesti, si dumnezeiasca rugaciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuti le-a iubit fericita din copilarie si prin acestea, in chip deosebit, s-a dezbracat de orice cuget pamantesc, a biruit pe diavoli si s-a numarat in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu. Fiind odrasla de bun neam si avand sadita in inima ei frica de Dumnezeu, fericita Parascheva |
|
Evanghelia citita astazi la Utrenie ne da o cheie de aur pentru mantuirea noastra, pentru ca Sfanta Parascheva se inscrie in randul icoanelor acelora care n-au prea lasat multe scrieri. Se aseamana - nu-i asa? - prin modul ei de a intra in sufletele oamenilor, cu Sfantul Nicolae, care, la randul lui, n-a lasat nimic scris; cu Sfanta Filofteia, pe care iarasi o pomenim si n-are nimic scris; cu Sfantul Nicodim, despre care banuim - am dat examen la admitere din asta, nu-i asa? - ca a facut un schimb de scrisori cu un ierarh al Bulgariei. Mai avem cativa sfinti care n-au lasat mari biblioteci |
| Din ultimele postari de pe FORUM: dan73: Draga bmd, daca ochii tuturor celor care se roaga ar fi intotdeauna vazatori, nu ar mai fi nevoie de un iconostas in biserica. Ar fi de ajuns doar cei care stau inaintea lui Dumnezeu, marturisindu-L cu chipurile si cuvintele lor. Insa, din cauza neputintei vederii duhovnicesti a rugatorilor, Biserica a adus iconostasul. Am sa redau dintr-un articol de Andrei Plesu cateva fraze ca sa vezi unde este omul de astazi si ce vedere are: “Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze buco lice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc … vezi mai mult |
Stiri:
|
Biserici si manastiri din Arhiepiscopia Alba Iuliei cu hramul Cuvioasa Parascheva |
|
PF Parinte Patriarh Daniel a resfintit altarul Catedralei mitropolitane din Iasi |
Pr. Dorin.
Atenţie…se informează! [9 oct. 2007]

“Cuvine-se cu adevărat”…glas 8, pe semne de muzică psaltică şi audio [ Sf. Mănăstire Dervent], ceva ultra-special/ Despre o filosofie a muzicii bisericeşti din perspectiva unui teolog baptist român: Daniel Mănăstireanu/Ce sunt pricesnele şi chinonicele? / Despre muzica psaltică în general şi despre felul în care s-a cântat şi se cântă ea la români [Sabin Preda, Facultatea de Teologie din Bucureşti] /
Ce sunt alergiile? R: “Alergia este o stare de reactivitate modificata, cu dermatoza de sensibilitate la consumarea de alimente pe care organismul nu le suporta sau dupa atingerea anumitor substante la care e sensibil. De asemenea, se pot produce sensibilizari la temperaturi foarte inalte sau scazute, la vopsele de par sau coloranti de panze, la anumiti microbi, fibre de tesatura etc.”; medicamentaţie naturistă.
Boli ale oaselor, muşchilor şi articulaţiilor:
- Artrita reumatoida
- Crampe musculare
- Distrofia musculara
- Durerea de spate
- Entorsa si intinderea musculara
- Fractura
- Fractura la copii
Dicţionarul medical de la Netmedic. ro [foarte bun]/ Boala Paget: creşterea anormală a oaselor/ Doru Octavian Dumitru: Gagicarul [umor fin, video; 11:15 minute]/ O nouă piesă a trupei Iris; audio / Pagina noastră din HI5 şi grupul de discuţii / Ce este neuronul? R: “Neuronul este o celulă adaptată la recepţionarea şi transmiterea informaţiei, unitatea elementară (celulară), embriologică, anatomică, funcţională, trofică şi metabolică a sistemului nervos.”/
Peştii din Marea Neagră pe înţelesul copiilor, un pdf, 27p., cu imagini ale peştilor şi descrieri/ Rolul algelor marine în slăbire/Cetatea Clujului/ Looks stylurile capitalelor europene pe blogspot/ Pachetul de atenţie [9 oct. 2007] / O bază de date imensă în limba latină; romano-catolică; este un index htm care rulează mai greu dar este extraordinar/ Munca dăunează grav sănătăţii? /
\Vocabularul limbii române online /
Pr. Dorin.




































