Minunea vindecării Sfântului Dosoftei prin închinarea la Sfintele Moaşte din Lavra Pecerska

O relatează Sfântul însuşi, astfel: “Iubite cititorule, să ştii că puţine zile sunt peste an, să nu fie Sfinţi într-însele de la ţara rusească. (…) Măcar cum sunt şi cei în Kiev în peşteră, aş zice că-s 100, dară mai mulţi or fi, că nu m-am priceput să-i număr. Trupurile lor întregi, cu toată carnea şi pielea, cum ar fi de vreo lună adormiţi şi zvântaţi. Palmele, unghiile, urechile, nasul, cu totul întregi, neputreziţi. Şi hainele: rase, mantii, cămăşi, brâu, năfrămioara. Unii desculţi, unghiile întregi, m-am mirat de minune mare, atâţia de mulţi şi toţi întregi.

Dar mirosul lor! Care mai de care mai într-alt chip mireasma lor, cum e busuiocul, menta, trandafirul, carofilul, lăcrimioarele, toporaşii, de nu-şi semănau [unul cu altul]. Şi care mai de care se-ntreceau cu mireasma. Aşa acele trupuri sfinte, care de care mai frumos miros, de m-am mirat. Pe la toate m-am închinat şi le-am sărutat.

Părintele Petru Movilă, fratele lui Moise-vodă, le-a făcut tuturor sicrie, precum mi-a arătat părintele Varlaam Iasenski arhimandritul, căruia i-am fost la hirotonie, şi părintele Dubina.

Şi când am intrat, eram bolnav, stricat [bolnav rău]. Şi am ieşit atât de sănătos, încât am venit pe jos înaintea cailor, în treapăd sărind [săltând, alergând], de se mirau toţi, şi am mers [cam] cât ar fi a patra parte de milă tot sărind şi n-am mai ostenit. Şi a doua zi încă mai sănătos, fiind om de 60 de ani.”

Psa. Gianina

Chip al Sfintei Treimi

Iar ierarhia sinodală este şi ea, în relaţiile ei, chip al Sfintei Treimi.

De asemenea, ea se face model al felului de relaţii între ceilalţi membri ai Bisericii şi peste tot acest fel de conducere a Bisericii e o pildă pentru stat şi pentru oameni, un ideal ca şi o mustrare. (Fer. Dumitru Stăniloae, Naţiune şi creştinism, Ed. Elion, Bucureşti, 2003, p. 108.)

***

Psa. Gianina

Singurătatea unui scriitor

 

Marin Sorescu despre Iona (din rev. Luceafărul) :

Creaţia aceasta este o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. (…) Am fost întrebat ce semnificaţie are gestul final şi dacă nu mi-e milă de umanitate. Nu pot să vă răspund nimic. (…) Ştiu doar că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.

***

Psa. Gianina

Iubirea care ne zguduie

Sfântul Ignatie Briancianinov.

Sfinţii par duri cu noi şi cu înşelările noastre, dar… ne iubesc enorm.

Psa. Gianina

Darurile lui Dumnezeu

 

Mai avem cuvinte? Noi dăruim o floare celor pe care îi iubim, sau un buchet de flori, dar Dumnezeu ne dăruieşte câmpuri de flori. Câmpii întregi. Lui uităm să-I mulţumim. Ne bucurăm de binele pe care ni-l fac oamenii, de darurile pe care ni le facem unii altora, de lucrurile pe care le construim cu mâinile noastre omeneşti. În schimb, ni se pare că universul e banal, că e rostul lui să fie aşa, dar nu ne simţim datori să mulţumim Cuiva pentru frumuseţea dumnezeiască ce ne copleşeşte, care ne lasă fără grai.

Umanitatea noastră pare să se îndrepte într-o direcţie în care nu mai simte cum e să fii iubit de Dumnezeu. Pentru că natura tocmai asta face: ne povesteşte despre dragostea lui Dumnezeu. Când te bucuri de frumuseţea universală, te simţi ocrotit, învăluit în iubirea Lui.

Vechile noastre Cazanii, vorbind despre fiul risipitor şi despre averea pe care Părintele său i-a dat-o acestuia, tălmăcesc toate că acea avere este creaţia lui Dumnezeu, creaţia materială, care a fost zidită pentru om, ca o splendidă grădină, pe care acesta trebuia să o iconomisească, să aibă grijă de ea. Cazaniile spun că Dumnezeu i-a dăruit omului pământul pe care să locuiască, cu toate frumuseţile lui, că i-a întins cerul ca un cort, să-i fie de acoperiş, şi i-a aprins şi lămpi în cer, soarele, luna şi stelele. Duioşia cu care Dumnezeu se îngrijeşte de om este copleşitoare, cutremurătoare. Sfinţii Părinţi au tâlcuit că universul şi toată frumuseţea lui este zestrea pe care Dumnezeu i-a dat-o omului.

Dacă priveşti şi atingi astfel natura, ca pe semnul purtării de grijă a lui Dumnezeu cu tine, nu poţi să nu te simţi înzestrat, protejat, iubit mai presus de orice aşteptare. Pentru omul modern însă, cerul şi stelele sunt obiect de studiu şi de plimbat cu racheta printre ele, cosmosul e locul unde se trimit sateliţi, câmpurile cu flori sunt arhive botanice muzealizate, liniştea, ca şi frumuseţea, este o pauză scurtă, o ieşire din program, care mai mult îl îmbolnăveşte de o melancolie imprognozabilă. O asemenea perspectivă, cu care l-a obişnuit educaţia anti-ortodoxă a timpurilor moderne, îl face să fie sfâşiat interior, rupt de ceea ce simte haric că îi face bine, decupat din normalitate şi, prin aceasta, să se creadă singur şi părăsit, neînţeles şi neiubit de Dumnezeu.

Văd tot mai mulţi oameni - şi femei, mai ales, care se pretind a fi mai sensibile - cărora le place mai mult un coş cu flori artificiale, decât un câmp de flori. Când nu mai ştim să iubim naturaleţea, devenim edificii ale egoismului, care iubim în mastodonţii de piatră şi de sticlă, proiecţia egolatriei proprii. Dacă nu mai căutăm crâmpeie de frumuseţe şi de naturaleţe în lumea în care trăim, înseamnă că ne-am pierdut şi busola către Dumnezeu, şi sentimentul împlinitor al iubirii şi purtării Lui de grijă.

Psa. Gianina Picioruş

Câteodată câinii latră frumos

E multă linişte… Când e multă linişte şi latră doar câte un câine în spatele blocului, îmi amintesc de alte zile şi alte ceasuri când a fost linişte. Lătratul câinilor mi-a devenit prieten, chiar dacă, câinii înşişi nu au această intenţie: de a se împrieteni cu mine. Şi aceasta, pentru că îmi amintesc de vremea când mă impresiona liniştea mormântală a străzilor, pe care o punea în evidenţă lătratul unui câine.

Liniştea străzilor - nu îmi dădeam seama altădată - arată că oamenii sunt liniştiţi.

Liniştea satelor româneşti te face să te simţi, mai ales în serile de iarnă, că tot cerul stă în aer deasupra capului tău, că peste case apasă cupola cerească şi că povara ei grea-dulce… îţi intră în suflet.

De aceea, când latră un câine în spatele blocului, îmi aduc aminte de linişte.

Psa. Gianina.

Pentru memorie. Un clip al Asociaţiei Civic Media

Fila video are 6:33 minute.

Pr. Dorin.

Bucurii de an nou

Patriarhul Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii

25 feb. 2007

Noul an ne-a adus bucurii multiple. De la exercitiul comunicarii la impliniri personale si profesionale, toate acestea s-au constituit in bucuriile care ne sustin. In munca noastra online am vazut din plin roadele sinceritatii cu cititorii nostri. Oamenii care ne citesc au nevoie de prieteni, de oameni cu care sa dezbata si sa se confrunte ideatic. Nu cearta e cea care ne clarifica ci dialogul, comunicarea onesta! Ne-am bucurat din plin de onestitatea dialogului cu altii. Acesta e unul din marele castiguri ale acestui an. Am castigat atentia unor oameni foarte diferiti dar care au multe in comun, dintre care, cel mai important lucru, e acela ca vor sa cunoasca cu adevarat pe oamenii care scriu pe net. Ne simtim reciproc potentele si prin aceasta ne incurajam in ceea ce facem. Multumesc inca odata tuturor celor care ne sustin si ne acorda atentia lor.

Pr. Dorin.

Un eveniment necesar: condamnarea comunismului!

Astazi, ziua de astăzi, de luni, 18 decembrie 2006, va fi pentru noi o zi in care ne vom aminti ca ne-am simtit bine departandu-ne de raul trecutului nostru. Nu am condamnat oamenii care au trait intre 1945-1989, ci regimul criminal si terorist pe care a trebuit sa il suportam, sa il rabdam. Ne-am lepadat inca odata de comunism. Ne-am facut mai aproape de noi, am devenit mai despovarati. Despovararea de trecut inseamna condamnarea lui ca asumare a lui. Ne asumam insa de aici incolo un trecut fata de care ne-am pozitionat in mod fatis si ne vom construi un viitor in care nu vom mai dori sa repetam greselile trecutului.

Pr. Dorin.

Mai sunt 4 zile pana in…UE

28 dec. 2006.

Leul a devenit tot mai greu. Preturile s-au stabilizat. Beculetele albastre au aparut in Bucuresti pe calea principala iar in fata Nationalului a aparut tribuna integrarii si a muzicii. Pentru mine astazi a fost ziua cand am cumparat cadouri. Cadourile de sfarsit de an au produs multa bucurie. Bucuria e de fapt sensul sarbatorii si umplerea de har. Sa ne bucuram de fiecare clipa in care iubim si suntem iubiti!

Pr. Dorin.

Despre Fericitul Gheorghe Calciu

Redăm în cele ce urmează un articol semnat de R. Sălcianu și scrisoarea de condoleanțe a ÎPS Nicolae al Americii și Canadei, cf. locației: sursă.

UN SFANT AL EXILULUI

In aceasta experienta a vietii, adeseori traita la limita, omul intelege cu adevarat cat de greu este atunci cand te rupi de neamul si credinta ta… pentru ca neamurile se vor prezenta la “judecata de apoi”.

Poate Dumnezeu sa “ridice” un sfant al exilului, poate El sa incurajeze aceasta rupere?

Si totusi cat de mult cauta tot crestinul indurerat o icoana a unui sfant incercat de exil ca si el, care la randul sau sa stie mai bine cum sa inspire rugaciunea credinciosului exilat si sa se roage pentru el la Bunul Dumnezeu.

Ma aflu de peste 20 de ani pe acest drum al exilului si este prima data cand constientizez aceasta mare nevoie de sprijin in rugaciune pe care o icoana a unui sfant al exilului ar putea sa o aduca celui incercat si indurerat, dar si pentru cel care si-a gasit linistea si pacea aici, in noua viata, pe un alt taram. Cat de mare ar fi bucuria de a impartasi aceasta simtire cu icoana sfantului.

Daca Dumnezeu se va indupleca si in iconomia Sa va randui un astfel de sfant – atunci indraznesc asa, dupa putinele mele cunostinte adunate de-a lungul anilor, sa-l propun pe Parintele Gheorghe Calciu, care pe 21-11-2006 (zi sfanta si sarbatoare mare in ceruri: Intrarea Maicii Domnului in Biserica) s-a ridicat la cer si bate la poarta Raiului.

Cine doreste sa cunoasca viata acestuia, va patrunde intr-un univers de iubire daruita lui Hristos si tuturor celor din jurul sau, pentru care Prea Cucernicul Parinte a platit cu lacrimi, rugaciune, ani grei de temnita si tot felul de privatiuni.

A iubit-suferit si s-a rugat pentru noi toti, iar acum suntem noi cei care ne rugam pentru sufletul lui.

Daca incercam sa intelegem doar periplul demn de frumoasa traditie a ciobanului mioritic, care asemeni planetelor se “rotea” in aceasta transhumanta pentru a asigura hrana turmei sale, la fel putem vorbi de aceasta etapa ultima a vietii Parintelui care a fost invrednicit de Dumnezeu spre a iubi pe toti romanii, atat pe cei din tara, cat si pe cei raspanditi in lume.

Pana la urma, iata, el a venit aici, pe Noul Continent, si de acolo, de la mica lui biserica inchinata Sfintei Cruci, a fost prezent si printre noi, chiar si aici in Canada, a fost legat si de cei de la Paris, dar nici un moment nu s-a rupt de tara.

Simtindu-si sfarsitul, iata ca a dorit sa-si ia ramas-bun de la locurile si oamenii pe care i-a iubit.

Inainte de plecarea spre Romania a scris prefata la cartea lui Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, o carte care cunoaste un adevarat succes deosebit in momentul de fata. Este o carte despre care Parintele spunea ca reprezinta adevaratul “Testament al generatiei noastre”.

In tara a vizitat locurile copilariei, la Mahmudia, apoi a fost la Parintele Iustin Parvu la Manastirea Petru Voda. S-a dus la Cluj la IPS Bartolomeu Anania, la Ocisor, la prietenul sau Marcel Petrisor, dar n-a mai putut merge si la Timisoara, pentru ca boala l-a silit sa revina urgent la Bucuresti, unde prietenii sai l-au internat la Spitalul Militar Central.

Acolo, la capataiul sau, au venit, intre altii, Prea Fericitul Patriarh, Inaltul Bartolomeu si Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, iar multi tineri si credinciosi au asteptat ore in sir sa poata veni la patul sau de suferinta si sa-i sarute mana.

Acolo, la patul de suferinta, a primit si ajutorul lui Gigi Becali, care a facut o donatie importanta pentru biserica noua la care Parintele incepuse deja constructia.

Readus pentru putina vreme in America, si-a revazut enoriasii si familia, apoi a plecat spre viata vesnica.

Si daca am pomenit cuvantul transhumanta, iata ca in testament Parintele a lasat dorinta sa se intoarca in tara, unde sa fie expus la Bucuresti, la Seminarul teologic unde a predat multor generatii de invatacei. Apoi sa fie ingropat la Manastirea Petru-Voda, unde Parintele Iustin Parvu, prietenul sau, se va ingriji de tot rostul.

Joi 22-11-2006, la Biserica Inaltarea Domnului din Montréal s-a facut o slujba pentru sufletul Parintelui. Au slujit preotul-paroh Nicolae Stoleru si Parintele profesor Cezar Vasiliu, iar in continuare s-a produs acea stare minunata declansata de taina iubirii, cand toate sufletele celor care au depus marturie pentru sufletul Parintelui s-au deschis, iar lacrima s-a infratit cu lumina candelei. Atata curatenie sufleteasca, ce a facut sa vibreze toata suflarea tuturor celor prezenti, nu mi-a fost dat sa traiesc niciodata de cand ma aflu aici, la mari departari; am fost cu totii intr-un duh, iar Parintele Gheorghe Calciu ne-a privit cu zambetul sau plin de iubire, ascuns parca smerit in barba sa de lumina.

Vineri 24-11-2006, la Biserica Sfanta Cruce din Washington a fost o zi de priveghi neintrerupt, iar sambata a avut loc slujba arhiereasca, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Parinte Nathaniel, Prea Sfintitul Parinte Irineu si un sobor de 30 de preoti. Biserica a fost neincapatoare, iar slujba s-a tinut in aer liber.

Dupa spusele unui martor ocular (Cristian Geoagiu din Montréal), pentru cateva momente totul a incremenit, chiar si circulatia automobilelor s-a oprit la semafor, s-a citit scrisoarea trimisa de Inalt Prea Sfintitul Parinte Nicolae, ca gest de fratietate cu „fratele nostru”, Prea Cucernicul Parinte Gheorghe.

Daca Parintele Gheorghe a „suparat” sau „smintit” pe cineva, el a platit in aceasta lume cu ani grei de temnita, cu intoarcerea si a celuilalt obraz etc. A reusit sa treaca prin toate incercarile si provocarile, dar nu s-a abatut de la dreapta credinta pentru nimic in lume, si cu iubire a marturisit Adevarul, care este Iubire, Viata si Unire in Iisus Hristos, peste toate lucrarile intortocheate ale „ierarhiilor si intereselor umane”.

R. SALCIANU

*

Scrisoarea de condoleanţe

P. S. Inalt Prea Sfintitul Parinte Nicolae Condrea, in duh de iubire crestina, ne permite transcrierea scrisorii pomenite mai sus..

23 noiembrie 2006

Înalt Prea Sfintitului Parinte Nathaniel,
Prea Sfintitului Parinte Irineu
Inalt Prea Sfintia Voastra, Prea Sfintia Voastra,

Vestea trecerii la cele vesnice a Prea Cucernicului Parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa ne-a intristat profund. Biserica Ortodoxa Romana a pierdut un parinte devotat, un luptator pentru libertate si adevar, un slujitor vrednic, un exemplu pentru multi preoti si credinciosi in aceasta lume care are tot mai putine chipuri pilduitoare.

Am avut bucuria sa slujesc impreuna cu Parintele Gheorghe si P. S. Episcop Irineu [Duvlea] in Biserica Sf. Cruce din Alexandria [Virginia, U.S.A.], si ma bucur de prezenta unui om incercat care a strabatut timpurile si a continuat sa slujeasca cu daruire Biserica strabuna. Suntem convinsi ca acest sentiment de bucurie pentru impreuna-slujire este impartasit de toti cei care s-au aflat in preajma Parintelui Gheorghe si toti simt acum o mare pierdere.

In numele preotilor si al credinciosilor Arhiepiscopiei noastre, al Prea Sfintitului Episcop Vicar Ioan Casian, doresc sa va transmit condoleante si sa va asigur de rugaciunea noastra pentru sufletul fratelui si parintelui nostru Gheorghe.

Suntem alaturi de familia indoliata, de toti pastoritii sfintiei sale din Washington si il rugam pe Bunul Dumnezeu sa le aduca alinare.

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l numere in ceata dreptilor.
Vesnica pomenire robului lui Dumnezeu Gheorghe preotul, fratele nostru!
† NICOLAE,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane
in America si Canada

……………..

Pr. Dorin.

Fericirea de a spune adevărul

Una din bucuriile vieții ortodoxe este aceea de a ne simți împliniți întru adevăr, de a sorbi în întreaga noastră ființă adevărul lui Dumnezeu. Trăind întru harul lui Dumnezeu nu putem să tăcem și să nu spunem minunile lui Dumnezeu, ale iubirii Sale cu noi. Mărturisirea adevărului, după cum vedem la cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia Armeniei, înseamnă bucuria și împlinirea lor, chiar dacă această bucurie e nevoită să suporte chinuri imense.

Adevărul e frumos și înalt, e o bucurie care împlinește dar care nu te scutește de neplăceri, de suferințe multiple.Fericirea mărturisirii e o fericire plină de bărbăție. Cei care mărturisesc adevărul plătesc din plin asumarea lui în ființa lor.

În România avem obiceiul de a face astăzi, 9 martie, în cinstea celor 40 de Sfinți Mucenici colăceii în formă de opt, unși cu miere și pudrați cu nucă care simbolizează dulceața slavei lui Dumnezeu simțită în suferință, în suferința postului și a mărturisirii prin fapte. Tocmai acum, înainte de duminica Sfintei Cruci și în plin post, dulceața mucenicilor copți în cuptor sunt o trimitere clară la evidența interioară a postului.

Dacă am postit cu adevărat atunci trebuie să avem în noi dulceața harului, frumusețea slavei lui Dumnezeu. Dacă am postit bine atunci trebuie să fim plini de dragoste, de iertare, de curăție. Iar dacă am postit știm să mărturisim slava și adevărul lui Dumnezeu, știm să ne vestim mântuirea venită prin Hristos, Domnul nostru, cu mare bucurie în suflet.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.

A se vedea viața Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

în locația : sursă.

Între suprafaţa şi adâncimea vieţii

Privind din fereastră, lumea pare câteodată o icoană, cu turla Bisericii strălucind în soare. Însuşi sufletul devine o imprimare de viaţă, de tablouri vii, care se mişcă în această icoană.

Trecerea prin viaţă e ca un tren care prinde viteză, o viteză din ce în ce mai mare. Un tren în care n-ai timp să te saturi de vederea unui câmp, că începe o pădure şi când vrei să priveşti o casă sau un oraş, ele pier şi începe o pasăre care zboară fulgerător.

Ţi se pare că nu ai timp să te scufunzi în contemplarea şi în iubirea pentru toate lucrurile, pentru toţi oamenii pe lângă care treci, dar toate se adâncesc în tine şi te adâncesc ca pe un lac fără fund şi câteodată te pomeneşti că e mai limpede şi vezi în el lucruri pe care credeai că le-ai uitat de mult sau că ai trecut cu superficialitate peste ele.

Blaga are o poezie în care spune că sufletul omenesc creşte şi se adânceşte cum cresc şi se adâncesc literele scrijelite într-un copac, odată cu copacul. Te trezeşti dintr-o dată că acele cuvinte scrijelite au devenit mari şi adânci sau că oamenii pe care te temeai că ai să-i pierzi, poate, în amintire, au devenit cu mult mai adânci, mai de neşters din sufletul tău.

Aşadar, crezi câteodată, ai impresia că alergi prin viaţă şi nu aduni nimic, apoi altădată vezi că sufletul ţi-e ca o ladă în care stau multe lucruri şi că te copleşesc dacă începi să le scoţi afară. Înţelegi atunci că n-ai pierdut nimic şi că, numai dacă vrei, eşti un om gol care pierde toate fiindcă nu se regăseşte nici pe sine.

E bine măcar să vedem că avem un mare adânc de sesizat în noi înşine, de cercetat, de descoperit, un adânc în care trebuie să începem a privi cu din ce în ce mai multă intensitate şi responsabilitate, pentru că este adâncul în care încape o lume întreagă şi cu mult mai mult decât atât, frumuseţea vieţii dumnezeieşti.

Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina

Cum se trăieşte bucuria Învierii Domnului?

Cu inimă milostivă şi iertătoare, cu inimă bună.

Îmi aduc aminte de sărbătorile de Paşti din viaţa mea, de bucuria şi de pacea lor. Cântam la strană, pregăteam anafura de Paşti, aşteptam să mă împărtăşesc cu pace şi să vin acasă bucuros, să pot ciocni ouă, să mă pot bucura de bucuria pe care o aveam în inimă, în tăcere.

De fapt nu facem nimic altceva decât să transferăm bucuria Bisericii, bucuria din Biserică în casele noastre, pentru că o avem în inimile noastre. Zilele acestea de praznic se trăiesc frumos.

Veneam acasă cu multă bucurie. De aceea nu am simţit niciodată că aş vrea ceva mai mult decât această bucurie dumnezeiască a harului. Mai mult decât bucuria lui Dumnezeu nu se poate dori.

Ne vizităm naşii, prietenii, rudele după slujbă, ne telefonăm şi ne urăm de bine, ne iertăm reciproc, ne împărtăşim cu Domnul şi ne veselim dumnezeieşte. Sfinţim acum anafura de Paşti, sfinţim mâncarea de Paşti şi ne sfinţim şi noi.

Dacă nu trăieşti pacea sărbătorilor aşa cum vrea Dumnezeu te goleşti singur de bucurie. De aceea vă doresc tuturor bucurie şi pace.

Hristos a înviat! Bucuria noastră a înviat!

Pr. Dorin.