E bine că trăim!

prin-geam

Trăim într-o ţară plină de corupţie. Bine că trăim. Că, virgulă, cu corupţia, mai vedem noi ce facem, ne descurcăm noi într-un fel. Trăim în mijlocul corupţiei: e ca şi cum ai spune, trăim în mijlocul poluării, trăim cu ameninţarea bombei atomice. Şi ce dacă? Vorba e că trăim, că ne continuăm existenţa, că suntem…bine, sănătoşi.

Societatea e coruptă pentru că e ea coruptă. Noi nu suntem corupţi, noi supravieţuim într-o lume murdară. Înnotăm în noroi, pentru că a plouat afară şi s-a făcut mocirlă.

Da, lumea din jur e coruptă. Trebuie să umbli cu plicul după tine. N-am umbla cu plicul, pentru că nu suntem milionari, dar vezi că trebuie să umbli cu…poşta. Să faci pe poştaşul. Mai dai un salariu. Mai aduci o barză. Adică, acolo unde curge banu, vine barza. Altfel, barza se duce şi ea în ţările mai calde, unde nu plouă aşa de des.

La noi, la români, barza a început să vină mai rar, pentru că nu mai avem coşuri pe acoperiş, unde să-şi facă cuib. Sau nu mai avem primăvară, pentru că s-au dat peste cap anotimpurile. Sau s-a făcut atât de frig în mintea noastră, că n-am mai văzut o barză de zece ani.

Vai de corupţia noastră! O să vină ăştia de la Uniunea Europeană şi o să ne…someze să nu ne mai corupem. Dragă Vasilică/Vasilica, te rog să nu-l mai corupi pe Mitică! Că e şi el om şi nu poate să rabde…corupţia şi o dă şi el la altul. Te rog frumos!

În viaţă trebuie să te descurci. Dacă asta e viaţa, trebuie să te descurci cu ea cum poţi. Tu nu eşti rău, tu nu eşti avar, tu nu eşti self-lover, dar viaţa te transformă într-un om care n-ai vrea să fii, dar eşti. Viaţa e o corupţie în aer liber, cu guvernanţi care seamănă cu cei de la televizor. Şi viaţa te guvernează ca pe o vrabie: nici n-apuci să ciripeşti. Crezi că trăieşti, crezi că ai trăit o viaţă, dar de fapt nici nu ai ciripit de două ori.

Aşa că te rog: nu ne mai da lecţii despre viaţă! Mai bine ia nişte lecţii, de la cei care ştiu ce e viaţa, care cunosc pedagogia vieţii. Ia şi învaţă cum se mănâncă aerul pe pâine, cum miroase banul a asfalt încins, cum să dai din tine sudori, ape întregi, alergând dintr-o ţară într-alta, ca să vezi cum devine mai dulce culoarea cerului din exil.

Dacă nu te educi singur, o să te educă viaţă: o să te educă până o să te ducă unde trebuie, unde n-ai visat niciodată să ajungi, dar unde colţul triunghiului bermudelor din zodia ta, a capricornului în rac, stabilise de mult că o să ajungi. Şi dacă ai crezut că îţi faci singur visele, nu te aşteptăm să te trezeşti.

Asta e viaţa. Şi dacă n-ar fi nici corupţie, n-ai simţi că eşti viu şi că trăieşti. Dacă n-ai simţi dimineaţa că începe un nou raliu cu viaţa ta sau dacă n-ai simţi oboseala ca un urs din poveşti jucând pe mădularele tale, ai zice că nici nu merită să trăieşti. Aşa, te mai înviorezi, îţi mai aminteşti de viorele… Să trăiască! Ce bine că trăim!

haiku

rosu-de-reflectie

sunt o piatră
atârnând
de dorul
eternităţii

O floare de gând

În viaţă
trebuie să faci faptele bunătăţii
aşa cum vezi
culoarea unei flori
din viteza trenului

Psa. Gianina

Aşteptare de dor

Dacă nu eşti cu mine
niciun cântec nu are culoare
nici viaţa nu are miros
nici lumina nu are savoare

nici floarea nu se deschide
şi străzile sunt pline cu gunoaie
da, pe străzi se plimbă umbre
arterele sunt sfâşiate
şi niciun om nu îmi înmiresmează inima
aşa ca tine

şi mâinile şi picioarele n-au sens
blocurile n-au sens
frunzele mă privesc cu ochii deşerţi
pâlnia vieţii curge spre niciunde

aşa că vino mai repede
întoarce-te degrabă
să mergem către clipa în care
vom fi una

Psa. Gianina

De profondis

Dumnezeule, Dor sublim, de ce Te-am părăsit?
De ce-am plecat adesea în ţări unde nu Te mai vezi?
De ce m-am scufundat în ceaţă?
Dumnezeule, Viaţa mea, dacă Tu nu m-ai căuta

Ar fi numai o singurătate imensă
Un pustiu atât de pustiu
Încât nimic n-ar mai răsări pe pământ.

Dumnezeule, Iubire Sfântă,
Smulge-mă întunericului!
Dă-mi înţelegerea suferinţei,
Iarăşi şi iarăşi acoperă-mi ochii cu smerenie!

Dumnezeul meu, Viaţa mea,
Frumuseţea cea veşnică,
Lumina şi veşmântul sufletelor noastre,
Adumbreşte şi inimile noastre.

Tu ştii că sufletul meu Te caută cu dor
Chiar dacă ochi-mi sunt adesea
Îngreunaţi de somnul vieţii acesteia.
Mai presus de dragostea Ta n-am cunoscut nimic mai arzător
Pe pământ.

Fii mie Înviere, Înviere dulce şi Lumină lină,
Adiere de veşnicie,
Ridicare din adânc,
Iarăşi şi iarăşi întoarcere la viaţă.

Psa. Gianina

Pentru că nu există neprevăzut

ce iarnă albastră, ce întins nesfârşit
este această lumină care doare
este această viteză a fulgerului
care nu are aripi

oare când am citit prima dată lumina în ochii tăi
nu i-am înţeles imediat cântecul?
din acea iarnă am început
să iubesc de la capăt zăpada
şi din cealaltă primăvară
mi-a revenit
lumina în dinţi

niciodată nu am întâlnit întâmplarea
ci numai lumina care are
aceeaşi culoare a inimii

Psa. Gianina Picioruş

Repaos în viteză

am obosit
şi oboseala se scrie cu degete roşii
lângă un lac care doarme
lângă o tăcere care adie

adâncul îşi caută adâncul
sentimentul doarme peste adânc
dar nu-l trezeşte

câteodată aud cum inima foşneşte
cum se topesc copacii
de dor

altădată interiorul e foarte mirabil
are mii de ferestre şi nicio intrare

da, poate voi tăcea
la marginea unei ape
auzind adâncurile

Psa. Gianina

Haiku întreit

fructul-oranj.jpg

Primăvara: florilegiul poetic

închinat

lui Dumnezeu.

*

Fericirea: o geană din lumina lui Dumnezeu

la fereastra sufletului

*

Lumea: o icoană veche

aşteptând să fie restaurată.

*

Psa. Gianina.

Publicat în:  on 31/01/2008 at 7:58 AM Scrieti un comentariu
Tags:

Cuvintele

filocalia.gif

Cine mai are astăzi cuvinte?
cuvintele te cuprind pe tine
şi nu tu pe ele
tu eşti un mort
ele se mişcă în locul tău
când tu ai căzut
de mult
epuizat

ele vorbesc pentru tine
când tu nu mai ai cuvinte
merg pe stradă
cumpără de mâncare
schimbă impresii
testează realitatea
ca nişte senzori calificaţi

tu taci
ele gesticulează
tu eşti mut
ele vorbesc în locul tău
şi chiar despre tine

tinere trecător
mai ales tu
fereşte-te de cuvintele
care te utilizează
ca pe un calculator
care te denigrează frumos
spectaculos

unde te duci
nu le lăsa
să-şi verse prea mult focul
să te înlocuiască
la nesfârşit

Psa. Gianina.

Publicat în:  on 19/01/2008 at 8:13 PM Scrieti un comentariu
Tags:

Oglinzi

biserica-razbate.jpg

Vine uneori o vreme
când întunericul se sparge în bucăţi
când omul vede în mii de oglinzi
încât nu ştie unde să se ascundă
de sine însuşi

e vremea când numai cuvintele
spuse lui Dumnezeu
mai au sens
mai au valoare
căci toate felinarele s-au făcut murdare

pe o stradă pustie dintre
nimic şi nimic
de la un sens la altul al istoriei traversezi ca un fulger
viaţa
mergând spre Judecată

un câine înfloreşte
într-un colţ al nopţii
unde încă mai e lumină

Psa. Gianina.

Numai tu înţelegi

cuvintele mele
numai tu le înţelegi
numai tu mai trăieşti în ele

fiindcă numai tu ai înţeles
cum să fii una cu tăcerea mea
cum să-mi trăieşti adâncul

doar tu ai închis ochii
şi ai dat mâna cu acest adânc
ca şi cum ai fi mirosit flori

ceilalţi sunt spectatori
sunt nori în faţa cuvintelor
care nu le spun nimic

dar cu tine vorbesc
chiar şi cu mâinile tăcerii
chiar şi cu ochii tăcerii
pentru că tu vezi
da, tu vezi

Psa. Gianina.

Cum viaţa capătă greutate

apus -

cuvintele nu au însuşiri
pe ele nu le bate vântul
ca pe mine
nici nu le arde dorul de tine

dacă zăpezile sunt albe
să ştii că de fapt ele nu sunt
că ele visează

şi doar tu poţi să le vezi

dar frunzele au ochii închişi
la răspunsurile pe care
trebuie să le auzi

cu inima plină de amintiri
ştiu că nicio culoare nu are culori
că mângîierea e deja
o tăcere
care înfloreşte şi mâine

există un timp
când vederea devine adâncă
de atâtea lucruri văzute

atunci înţelegi
că lucrurile au greutatea
cu care noi înaintăm prin vreme
iar vremea
are cea mai mare greutate
încât până şi ochii
se umplu de vederi
până la refuz

fiecare culoare e un anotimp
fiecare zăpadă e o prăpastie
cu fiecare an care trece
orice lucru din univers îşi măreşte
densitatea
o floare e grea cât o cascadă
şi umbra devine un munte

şi inimile tac mai greu
şi vorbesc mai
adesea
fâlfâind
pe deasupra
cărora le cunoşti
apropierea

Psa. Gianina

Publicat în:  on 12/12/2007 at 3:29 PM Scrieti un comentariu
Tags:

Fiecare loc e al fiecărui om

Fiecare avem locul nostru, chiar dacă ne temem ca el să nu fie ocupat de un altul.

Fiecare avem un loc, pentru că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia şi pâinea şi patul şi soarele de deasupra.

Numai că noi trebuie să fim mulţumitori pentru locul nostru.

Numai că noi trebuie să nu vrem două locuri în loc de un loc sau locuri care nu ni se potrivesc.

Creştem mari râvnind locul nostru, când locul nostru suntem noi.

Vrem mai mult dar nu putem să luăm mai mult decât pe noi înşine.

Căci noi suntem cât suntem şi nu putem să ne facem mai mari şi nici mai mici.

Noi suntem aici sau acolo, oriunde.

Important e ca noi să ştim că nu putem fi ce nu suntem.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Publicat în:  on 03/10/2007 at 11:23 AM Scrieti un comentariu
Tags:

Timp

The image “http://www.naba.org/chapters/nabast/green-eyed2.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Timpul nostru este

o

zbatere de aripă.

Pr. Dorin