Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:
dorinfather@yahoo.com
sau donând banii în contul:
Picioruş Gianina Maria Cristina
BCR
RO31RNCB0080079049010001
Vă mulţumim frumos tuturor!
După ce anul trecut NASA boteza un crater de pe planeta Mercur cu numele lui Eminescu, anul acesta, mai precis de Valentine’s Day, poetul naţional intră, aşa cum arată MEDIAFAX, în istoria Academiei Recordurilor Mondiale, cu cele 98 de strofe ale “Luceafărului”, omologat astfel drept cel mai lung poem de dragoste.
În versiunea celor de la World Records Academy, “Luceafărul” “este povestea unei tinere prinţese care se ruga în fiecare seară la luceafăr. Luceafărul se îndrăgosteşte de ea şi este dispus să renunţe la nemurirea sa, dar îşi dă seama că dragostea pură pe care i-o poartă tinerei nu poate fi materializată în lumea muritorilor”, aflăm de pe site-ul Academiei.
Pentru “generaţia YouTube”, “poemul poate fi descris drept o combinaţie între «Pe aripile vântului» (este o dramă romantică), «Star Trek» (conţine entertainment SF) şi «Love Story» (este unul dintre cele mai romantice poeme, sfârşindu-se, la rândul lui, dramatic) – ceea ce îl face nu doar un poem romantic, ci un poem modern al mileniului trei”, completează articolul publicat pe site-ul World Records Academy .
Entuziasmul autorilor nu-l scapă din vedere nici pe celebrul tei al poetului, aflat în Parcul Copou din Iaşi, devenit, în versiunea Academiei, “una dintre destinaţiile preferate ale romanticilor din întreaga lume (…). Turişti din toate colţurile lumii – din Japonia, până în Brazilia – vin aici şi se sărută în apropierea copacului, despre care se spune că aduce noroc în dragoste”. Pentru a sublinia caracterul excepţional al teiului, articolul îl citează chiar pe Mandache Leocov, fostul director al Grădinii Botanice din Iaşi, după părerea căruia “este un miracol că acest copac a supravieţuit atâta vreme”.
Articolul despre noul record omologat chiar de Ziua Îndrăgostiţilor este însoţit atât de conţinutul integral al “Luceafărului” eminescian, tradus în limba engleză, dar şi de o versiune multimedia a poemului. Mai precis, de un montaj cu versurile poemului şi imaginile-clişeu realizat de Sabin Bălaşa pornind de la povestea de dragoste derulată tragic în cele aproape o sută de strofe.
Linkul către pagina de Wikipedia destinată lui Mihai Eminescu este completat printr-o serie de precizări desprinse parcă din comentariile hiperbolice din culegerile pentru liceeni: “Mihai Eminescu este adesea descris ca esenţa sufletului românesc, limba română literară modernă fiindu-i foarte mult îndatorată”. Nu lipseşte nici încadrarea scriitorului în contextul european, realizată în aceiaşi termeni elogioşi, autorul “Luceafărului” fiind considerat “ultimul mare romantic al Europei, nu în ultimul rând pentru că a dat glas muzicii unice a tristeţii dragostei”, se încheie apoteotic prezentarea.
Alte recorduri înregistrate la secţiunea de arte a Academiei sunt cel mai mare desen cu cretă pe asfalt, cel mai lung maraton de chitară, cea mai mare sculptură din gheaţă înfăţişându-l pe Moş Crăciun, dar şi cea mai grasă sumă încasată vreodată la o licitaţie individuală din domeniul artelor, atinsă anul trecut de către Damien Hirst.
De la Elizabeth Taylor si pana la Sophia Loren, au existat multe chipuri ale Cleopatrei, insa cercetatorii cred acum ca au reusit sa recreeze imaginea cea mai apropiata de realitate a faimoasei regine egiptene, care a reusit sa le fure inima lui Iulius Cezar si Marc Antoniu.
Imaginea 3D a fost constituita din fragmente de imagini de pe artefacte antice, inclusiv un inel care dateaza din timpul domniei Cleopatrei, de acum 2000 de ani.
Adunate laolalta, a rezultat chipul unei tinere frumoase de etnicitate mixta, versiune foarte diferita de cea de portelan din 1961 a lui Elizabeth Taylor, prezentata in filmul Cleopatra, relateaza “Daily Mail”, in editia de marti.
Egiptologul Sally Ann Ashton, de la Universitatea Cambridge, considera ca imaginile 3D realizate pe calculator, in decurs de peste un an, se apropie cel mai mult de modul in care arata cu adevarat Cleopatra, regina ramasa in istorie pentru puterile ei de seductie, dar si pentru inteligenta si farmecul ei deosebit.
Chipul Cleopatrei in varianta 3D va fi prezentat intr-un documentar care va reflecta originile ei egiptene, cat si mostenirea filiatiei ei grecesti. “Probabil ca ea nu a fost complet europeana. Trebuie tinut minte ca familia ei a trait in Egipt timp de 300 de ani pana sa ajunga ea la putere”, a explicat Ashton.
Frumosul portret al reginei realizat in 3D contrasteaza totusi cu o alte imagini ale ei, mult mai putin flatante, noteaza “Daily Mail” . De exemplu, Cleopatra este infatisata pe o moneda de argint expusa la Muzeul Sefton din Newcastle in 2007, avand o frunte ingusta, o barbie ascutita, buze subtiri si un nas coroiat. Potrivit celeilalte fete a monedei, nici iubitul ei, Marc Antoiu, nu arata grozav, avand ochii bulbucati si ceafa lata.
Nascuta in Alexandria in 69 i.H, in cadrul dinastiei macedonene care a condus Egiptul timp de trei secole, Cleopatra a urcat pe tron de la varsta de numai 17 ani. Trei ani mai tarziu, ea l-a sedus pe Cezar, cu care a avut un fiu pe care l-a numit Caesarion. Dupa ce Cezar a fost asasinat, fermecatoarea regina a reusit sa-l cucereasca si pe Marc Antoniu.
In anul 31 i.H, cei doi au fost infranti in batalia de la Actium de Octavian, fiul adoptiv al lui Caesar si mostenitorul ales de acesta. Neacceptand sa ajunga sub dominatia lui Octavian, Cleopatra s-a sinucis la 12 august 30 i.Hr., lasandu-se, dupa cum spune legenda, muscata de vipere.
Cf. Sursa
Un articol din Ziua
La o prima impresie, fotografia de mai jos infatiseaza o scoarta de copac, cu nimic diferita de cea a vreunui arbore obisnuit. Privind mai atent, insa, se pot observa ghearele, coada, si mai apoi urechile acoperite de puf ale unei … bufnite.
Potrivit specialistilor, este vorba de o bufnita africana, suprinsa de aparatul foto in timp ce se odihnea pe creanga unui copac, in Namibia. Aparitia “una cu copacul” a pasarii este perfect explicabila prin faptul ca pasarea se camufleaza in mediul inconjurator, pentru a se feri de eventualii dusmani.
Daca in timpul zilei, pasarea sta ghemuita pe creanga unui copac, folosindu-si penajul gri-maro pentru a se ascunde, situatia se schimba in orele noptii. Acesta este momentul in care bufnita de nici 20 de centimetri lungime iese ea insasi la atac, in cautare de hrana: vaneaza insecte si paianjeni, cu care isi potoleste foamea.
***
Psa. Gianina
Este cazul Mănăstirii Moreni, după cum ne dezvăluie un articol din România liberă:
“In fiecare zi, o masina incarcata cu lazi de cas si telemea circula pe drumurile din Costesti, in judetul Vaslui. Este masina manastirii de la Moreni, care duce in piata de la Vaslui produse proaspete. Satul de saracie, staretul manastirii de la Moreni a gandit un proiect indraznet. A facut o asociatie nonprofit pe langa manastire, dupa care a depus, in anul 2001, la Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS) un proiect pentru o fabrica de lapte. Timp de patru ani, pana in 2005, a fost o intreaga lupta pentru obtinerea finantarilor si aducerea instalatiilor de prelucrare a laptelui.
La fabrica de lapte de la manastirea Moreni lucreaza patru maici, care prelucreaza cu ajutorul utilajelor pana la 500 de litri de lapte zilnic. De aici se obtin zeci de kilograme de cas, telemea si urda, in timp ce cascavalul este pus la maturare, in magazii speciale. In fiecare dimineata, maicile pornesc utilajele, iar muncitorii de la ferma aduc laptele.
Timp de doua ore proceseaza laptele, apoi produsele sunt depozitate in frigorifere. Cascavalul, care se vinde mai bine si la preturi mai mari, este depozitat la maturare, dupa care este scos la vanzare. La ora 9.00, in fiecare dimineata, procesul de prelucrare este finalizat, apoi maicile spala pe jos, lasand o curatenie exemplara, dupa care aprind mir si tamaie, care dau un miros uluitor in toata sectia.
“Am infiintat aceasta fabrica de lapte cu ajutorul finantarilor de la Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS), intr-un moment foarte dificil, cand am trecut de la partea noastra de comercializare specific romaneasca la cea europeana. A fost foarte greu, cu toate aprobarile de care am avut nevoie. Nimeni nu stia in tara romaneasca ce aprobari sa ne dea, cum sa ne ajute sa demaram proiectul. Vorbim de anul 2001, pentru ca din 2002 au venit finantarile, fabrica fiind terminata in 2005.
Am facut o asociatie nonprofit, dar nimeni nu stia cum vor fi legile, cum se vor transforma, se temeau toti sa ne dea aprobare pentru fabrica aceasta. Pe urma, cand am pregatit instalatiile, nu stiam cum sa iesim pe piata cu produsele, daca am fi iesit in neregula, ne-ar fi anulat autorizatia de functionare, sa stagnam cu produsele iar nu era bine…
Greu, aproape un an de zile a durat sa obtinem autorizatia. Cand am inceput mai bine activitatea, alta lovitura. S-a micsorat numarul animalelor din zona si am ramas fara materie prima. A fost acel an 2007, cand seceta cumplita i-a facut pe oameni sa-si vanda vacutele. Asa ca am gandit si am pus la punct o ferma cu 30 de capete de vaci, prin care ne asiguram materia prima in acest moment.
O problema dificila si aceasta, sa asiguri un nucleu de animale cu productie buna. Cam 400-500 de litri de lapte strangem zilnic din ferma noastra si il prelucram la fabricuta”, ne-a marturisit staretul Manastirii Moreni, parintele Meletie Mercas. Zilnic, de pe poarta fabricii de lapte din manastire ies 40-50 de kilograme de cas si urda.
Lacas de cult cu o istorie zbuciumata
Istoricul acestui lacas de cult este unul aparte. Manastirea a fost infiintata in 1540 de catre slugerul Lupan Buznea, un econom al domnitorului Petru Rares, cel care se ocupa cu aprovizionarea cu carne a Curtii Domnesti. Primind aceasta imputernicire de la domnitor, Lupan Buznea a oferit zece hectare de teren acestor tinuturi, pentru ca familia lui, se spune, avea moara in Ghilahoi, partea de jos a satului Deleni.
Aici, sustin localnicii, erau codrii slugerului, asa ca a facut o biserica traditionala, din lut, care avea sa fie sufletul manastirii. “La slujirea altarului au fost numai din neamul Lupastenilor, iar pe parcursul a sute de ani acest loc a fost o manastire de familie”, explica protosinghelul Meletie Mercas, staretul manastirii. Pana in 1800, aici au slujit numai rude din neamul Lupan. Dupa acest an, cand moare ultimul vlastar din neamul Lupastenilor, vin calugari straini de aceasta familie si biserica.
Din cauza neingrijirii, lacasul se darama si se face o alta bisericuta. Pe locul primei biserici de lemn distruse este ridicata o biserica de catre credinciosii Horduna si Giusca, ramasa in picioare si astazi, sfintita la 1850. In 1860, o data cu secularizarea, manastirea se desfiinteaza si ramane asa pana in 1930. “Datorita faptului ca a trecut prin aceasta situatie – manastire de familie, secularizarea -, in 1930 manastirea avea cele 10 hectare de pamant donate de ctitor.
Oamenii din Deleni, credinciosii, au mai donat doua hectare pentru manastire si reinfiiniarea ei”, mai spune preotul. Preotii care au reinfiintat manastirea in 1930 au fost din Basarabia: Pichirim, Filaret si Ignatie. In 1944 au fost impuscati in camera doi dintre calugari, cel mai probabil de catre raufacatorii acelor timpuri.
Calugarii Pichirim si Filaret au murit sub o ploaie de gloante, dupa care lucrurile s-au derulat mai greu. Monahii ramasi aici au pus bazele unei noi staretii si au plantat o livada de nuci, in 1940, care dainuie si astazi. In 1952 devine manastire de maici, pana in 1958. O data cu desfiintarea manastirilor, si lacasul de cult de la Moreni cade prada furiei autoritatilor vremii.
Parintele staret are planuri mari
“In 1990, trimis de Prea-Sfintitul Eftimie, am reinfiintat manastirea de la Moreni si am pus bazele noii manastiri. Nicolae Iorga spune, intr-o trecere prin zona noastra, a Vasluiului, ca «putine locuri sunt ca ale Vasluiului, nici la munte, nici la ses, de o frumusete rara». Am incercat sa facem ceva frumos, care sa ramana ca o incantare, ca o oaza de verdeata. De aceea, cand am venit aici, am pus bazele unui paraclis, ale unei biserici si ale unui corp de chilii. In 1991, datorita conditiilor grele de construit, am ramas cu parterul.
O data cu constructiile, am pus bazele si unor activitati interne, pe care personalul manastirii le desfasoara, si, astfel, sa ne putem castiga existenta si sa facem ceva pe viitor. Am facut ateliere de confectii, tricotaje si broderii, avem si un centru muzeistic micut, dupa care am facut si o fabricuta de prelucrare a laptelui, printr-un fond FRDS, plus o ferma de 30 de vaci si caprine.
La acestea se adauga agricultura, pe cele 12 hectare de teren care apartin manastirii, unde avem livada, gradinarit, vie, stuparit, plus curtea plina de flori”, explica staretul. De anul trecut s-a inceput constructia unui nou corp de cladire, cu sali de mese pentru oamenii cu probleme sociale, pentru cei care vin in trecere, dar si pentru cei din satul de la poalele manastirii, pentru oamenii necajiti care nu au ce manca.
Lucrarile sunt avansate, iar la etaj s-a facut mansardare, rezultand 14 camere unde vor fi gazduite pana la 40 de persoane. “De la inceputul anului viitor, speram ca vom caza autocare intregi, oameni care vor sa se bucure de frumusetea locului. Acum avem circa 20 de locuri pentru cei care vin sa stea la noi, dar nu avem mai multe locuri pentru toate cererile, situatie care se va schimba din 2009.”
Cel mai mare proiect care se va derula in anii urmatori la manastirea de la Moreni este constructia unui centru pentru batrani, in care vor fi cazate zeci de persoane aflate la pensie, care au fost abandonate de familii.
Vesminte episcopale, confectionate la Moreni
Atelierul de la Manastirea Moreni produce vesminte bisericesti de o frumusete rara, distribuite in toate parohiile din Romania. Aici Prea-Sfintitul Corneliu, Episcopul Vicar al Episcopiei Husilor, a comandat la Moreni un vesmant alb, uimitor de frumos. “Maicile lucreaza foarte frumos, masinile sunt noi, pentru ca am considerat ca trebuie masini bune, mai ales ca maicile sunt la inceput in aceasta activitate.
Neavand nici un mecanic aici, am decis sa investim in utilaje bune, la care maicile lucreaza frumos. Activitatea lor, a maicilor, se imparte intre biserica, atelier, flori si gradinarit. Partea de agricultura si ferma se intretine cu personal angajat si barbatii din zona”, explica protosinghelul Meletie Mercas.
***
Psa. Gianina
O femeie originară din Marea Britanie, care a ajuns acum la adânci bătrâneţi şi a trăit toată viaţa într-o societate occidentală lipsită de harul şi de prestaţia catehetică a Ortodoxiei, a fost în stare să nu urmeze tentaţiile cele mai agresive ale vremurilor noastre, trecând şi peste nevoia biologică şi cutuma socială.
Aşa cum existau odinioară oameni drepţi şi printre păgâni, care, neavând Lege, din îndemnul conştiinţei numai făceau cele ale Legii, aşa şi în zilele noastre există şi printre eterodocşi oameni care ne uimesc prin tăria virtuţii lor, fără să aibă teologie mistică, modele duhovniceşti, milioane de predici ale Sfinţilor Părinţi.
Urmăriţi articolul de mai jos:
Virgină la 105 ani
“Clara Meadmore, care sărbătoreşte sâmbătă 105 ani, devenind astfel una dintre cele mai bătrâne persoane din Marea Britanie, îşi explică longevitatea inclusiv prin lipsa de interes faţă de sex. Clara, fostă secretară, are încă propriii dinţi, părul cu care a dotat-o natura şi este foarte lucidă.
Ea a locuit toată viaţa singură, în Glasgow, apoi în Canada şi în Noua Zeelandă, în urmă cu 40 de ani s-a stabilit la Cornwall, iar de curând a fost internată la azilul de bătrâni. “Am avut o grămadă de relaţii platonice de prietenie cu bărbaţi, dar niciodată nu am simţit nevoia de a merge mai departe sau de a mă căsători.”
Domnişoara Meadmore a mai adăugat faptul că nu au interesat-o niciodată relaţiile sexuale.”
Cf. sursa.
Psa. Gianina
Noul spot publicitar al Pro tv-ului (pe care eu l-am văzut aseară), destinat să promoveze filmele sezonului, cuprinde şi câteva replici semnificative. Printre filme, Harry Potter…
Ca din întâmplare, prima dintre replici este: Nu cred în Dumnezeu, cred în ştiinţă.
Ni se va spune că e o inocenţă, că respectiva televiziune n-a vrut să insinueze nimic… că nici prin gând nu-i trece să promoveze ateismul… că e o pură întâmplare… că s-a nimerit să fie aleasă aceasta replică şi să fie pusă prima la rând… Într-un cuvânt, o serie de coincidenţe.
După care urmează un alt moment publicitar, scurt: Pro tv: gândeşte liber! Cât de liber?!?
Cum însă noi nu mai credem într-o asemenea pură coincidenţă, ne întrebăm la rândul nostru, tot cu inocenţă, dacă mai e cazul să ne mirăm când vedem la postul respectiv, în toate reportajele care privesc Biserica – sau în majoritatea cât mai covârşitoare a lor – numai comentarii negative şi răuvoitoare.
Psa. Gianina Picioruş
Vine o vreme când trebuie să te dai cu capul de calculator…vrei-nu vrei!
Un articol din România liberă, constată:
Managerii IT, depasiti de situatie
Un sondaj recent realizat de firma IDC a dezvaluit faptul ca peste 79% din tinerii cu varste intre 15 si 25 de ani fac parte dintr-o “comunitate” online, in timp ce 52% dintre acestia contribuie cu continut pe mai multe site-uri tip web 2.0.
In acelasi timp, doar 30% din managerii IT utilizeaza frecvent comunitatile online si doar jumatate dintre acestia au create conturi pe astfel de site-uri.
Specialistii in domeniu spun ca discrepanta intre procentele de mai sus este, oarecum, alarmanta si ca managerii IT ar trebui sa se “autoeduce” si atunci cand vine vorba de tehnologiile web simple si folosite cu atata aviditate de cei tineri. Un analist de la firma Gartner explica ca tinerii de azi vor intra in anii viitori in campul muncii si ar putea fi colegi chiar cu managerii IT de mai sus.
Un tanar de 21 de ani:
- are la activ 250.000 e-mail-uri si SMS-uri trimise si primite;
- a folosit telefonul mobil cel putin 10.000 de ore;
- a petrecut minim 5.000 de ore pentru jocuri video online si offline;
- a petrecut 3.500 de ore pe site-uri tip “retele sociale”.
***
Un alt articol, din Cotidianul, remarcă avantajul blogărilor faţă de presa scrisă:
A fi numărul unu în presa scrisă nu îţi garantează leadershipul în online. Trebuie să investeşti în online ca într-un produs separat, paralel cu afacerea de print existentă”, punctează primul mit Marius Hagger, director general Ringier România, sperând că “trusturile de presă scrisă au învăţat sau încă mai învaţă” acest lucru. “Cheltuielile uriaşe în marketing nu îţi cresc notorietatea brandului sau numărul de utilizatori dacă nu ai în acelaşi timp şi o ofertă de conţinut bună”, adaugă trimisul elveţienilor în România…
Exemplul SUA este reprezentativ: un studiu al Newspapers Association of America arată că veniturile din publicitatea tradiţională în ziare au scăzut cu 9,4% în ultimul an, în timp ce publicitatea pe site-urile de ziare a adus venituri de peste 3 miliarde de dolari în 2007, cu 19% în creştere faţă de anul precedent. Chiar dacă în Romania piaţa are o cotă mică, publicitatea online creşte însă ca Făt-Frumos, cu aproape 60% în 2007, potrivit Zenith Optimedia.
Bloggerii nu sunt proşti
Bloggerii şi autorii de conţinut digital sunt jurnalişti profesionişti. Mai mult, practicile editoriale ale bloggerilor au influenţat jurnalismul online tradiţional, prin stilul direct, de dialog, perfectibilitatea ştirilor ca urmare a comentariilor şi sugestiilor, ştirile “trambulină”, hyperlinkurile, înregistrările video.
***
Ne întrebăm: cine sunt specialiştii? Cine sunt profesioniştii?
Psa. Gianina
Vezi articolul din Ziua:
McCain şi Obama la biserică
Republicanul John McCain si democratul Barack Obama, rivali in cursa spre Casa Alba, care se incheie pe 4 noiembrie, se vor adresa, maine, alegatorilor crestini, cu ocazia unui forum religios, organizat de cei mai renumiti pastori din tara. Lucrarile forumului se vor desfasura la biserica din Saddleback, la Lake Forest, California.
McCain si Obama nu vor avea, maine, o dezbatere, ci vor raspunde, pe rand, intrebarilor pastorului Rick Warren, principalul organizator.
Cei doi senatori au fost invitati de Warren sa-si expuna punctele de vedere asupra unor subiecte de interes pentru electorat, spre exemplu, locul credintei in viata publica, SIDA sau mediul.
Desi in America, Biserica este separata de Stat, religia joaca un rol de nezdruncinat in viata politica, iar candidatii sunt intotdeauna chemati sa explice care va fi rolul bisericii sub eventuala lor Presedintie.
De obicei, aspirantii la Biroul Oval isi exprimau opiniile in intalniri diferite. Warren este singurul pastor care i-a convocat pe cei doi rivali impreuna, sesizeaza agentiile internationale de presa.
Tinand seama ca un american din patru este de confesiune protestanta evanghelica, este de inteles de ce candidatii au tot interesul sa castige simpatia acestui segment de populatie. Pana acum, credinciosii protestanti evanghelici au constituit un rezervor electoral privilegiat al republicanilor, in virtutea concordantei de opinii in ce priveste opozitia fata de avort si de homosexualitate si grija pentru promovarea valorilor familiale traditionale.
In aceasta campanie, insa, membrii confesiunii par sa fi format doua tabere, cea pro McCain ramanand, totusi, mai numeroasa.
***
Întrebarea noastră este următoarea: cum se face că, în ţara în care sunt respectate toate drepturile, prezidenţiabilii ţin seama de religia unei importante părţi a populaţiei (în acest caz, neoprotestanţi, care se numesc pe ei înşişi evanghelici) şi doresc să fie văzuţi în dialog cu un pastor, reprezentant al acestei comunităţii religioase, fără ca nimeni să se simtă discriminat, în timp ce, dacă în România candidaţii la preşedenţie ar accepta să fie cernuţi de către un preot ortodox la o emisiune televizată de mare audienţă, ar lua foc toate organizaţiile pentru drepturi şi libertăţi individuale ? Ca să nu mai vorbim de faptul că Bisericii Ortodoxe i se neagă orice drept la a-şi exprima o opţiune politică, indiferent de considerente.
Când o să ajungem oare, ca în democraţia americană, să-i vedem pe candidaţii noştri în dialog onest cu un cleric ortodox?
Psa. Gianina
Pictorul se numeşte Titi Păun, iar tablourile sale le găsiţi aici, prezentate pe blogul său personal.
Psa. Gianina
Uşa din faţă, de la intrare, arată cam aşa, când vii la admitere:
Iar uşa din dos, la ieşire, se accesează pe aici:
Anunţul acesta e de pe un site studenţesc “serios”. Executorul la comandă de lucrări de diplomă sau masterat nu e nici genial, nici Mafalda, ci un compilator de ocazie, care are la dispoziţie munca altor studenţi conştiincioşi exprimată în asemenea lucrări ştiinţifice, pe care dumnealui le mixează, le colajează, dacă nu cumva livrează teza intactă. Cumpără, frate, e de calitate, marfă a-ntâia, e de firmă!
Nu ne putem imagina cu ce conştiinţă iese un student din facultate după ce a apelat la asemenea servicii. Nici nu vrem să ştim cum a trecut examenele până acum şi nici cu ce fel de caracter o să defileze mai departe, în viaţă. E uşor de dedus… Însă, tocmai astfel de personaje nu-şi ascund de ruşine profilul în umbră, ci se infiltrează cu toată infatuarea cât mai la vârf.
Ceea ce nu ştiu profitorii tineri e că vine o oră a scadenţei, mai devreme sau cât de târziu, vine un ceas în care ceva sau cineva te face de ruşine, sau se sparge buba prostiei şi ajungi să calci singur în străchini, fără să te împingă nimeni să cazi. Conştiinţa aceea, pe care mulţi astfel de oameni o consideră o relicvă a evului mediu întunecat şi a superstiţiilor religioase, se transformă pe dinăuntru într-o oglindă hidoasă, malformată, cu care e infernal de convieţuit dar cu care trebuie să trăieşti zi de zi. Adică, cu tine, de care nu poţi să divorţezi când nu te mai suporţi. De acesta nu te poate despărţi primăria şi nici nu îl poate curăţi cel mai bun înălbitor de pe pământ. Doar pocăinţa, dar aceea e grea şi istovitoare.
Dacă de nevastă poţi să divorţezi, sau de soţ, dacă te poţi lepăda de copii sau de părinţi, poţi să-ţi iei lumea-n cap şi să te duci singur cuc pe alt meridian ca să trăieşti altă viaţă, dacă poţi să consideri că orice om e dispensabil şi că nu există niciun prieten pe care să nu-l înlocuieşti, totuşi, există o persoană de care nu te poţi dezlipi aşa cum o faci cu celelalte, pe care nu o poţi arunca la coş. Şi aceasta eşti tu însuţi, tu-ul pe care vrei să îl faci fericit prin furt, prin ultragierea altora.
Ceea ce nu ştii tu este că simţi din ce în ce mai mult nevoia să fii hoţ şi să faci mai mult rău, pentru că din ce în ce mai mult nu mai poţi să te suporţi, pentru că răul pe care îl faci ţi se pare singurul lucru excitant, interesant, singurul la care te pricepi, la care eşti bun. Şi ajungem la început, la faptul că vrei să fii bun la ceva, de fapt, vrei să fii crezut deştept, descurcăreţ, supravieţuitor în orice situaţie, doar că ai considerat că munca nu e de nasul tău, că munca e pentru proşti şi şmecheria pentru băieţii deştepţi.
Utilitarismul ieftin al băieţilor şmecheri se termină ca berea din halbă dar se termină în eşec. Chiar dacă mass-media ne bombardează cu ştiri despre luxul şi lejeritatea existenţială a celor care se ocupă toată viaţa numai cu învârteli, ca să ne ia ochii şi să ne pironească dorinţele numai asupra bogăţiei confortabile, vedem şi ştim că rata divorţurilor, a consumului de droguri, a sinuciderilor, a morţilor în singurătate şi nefericire este mult mai mare şi mai înfiorătoare când e vorba de astfel de personaje, decât la cei care transpiră conştiincios şi cotidian. Şi aceste din urmă ştiri ar trebui să ne facă să reflectăm cu mult mai mult decât o poză sexy sau cu o maşină extravagantă.
Hoţia începe devreme şi se termină rău. Pacea e în interiorul tău şi în jurul tău, dacă ştii să munceşti pentru ea. Dacă te prefaci, dacă te faci că lucrezi, rămâi cu o bucată de hârtie pe care scrie diplomă egală ca valoare cu chitanţa de la gaze, când o priveşti.
Psa. Gianina Picioruş
O plantă medicinală din munţii Apuseni, “anonimă” în România, este studiată cu interes de zecile de cercetători străini care vin aici.
Arnica Montana este o plantă medicinală înrudită cu muşeţelul şi este încă necunoscută în România. Atît de oamenii de rînd, cît şi de cercetători. Asemănătoare florii-soarelui, arnica creşte în cîteva zone din ţară, însă în Apuseni ea a devenit obiectul mai multor proiecte internaţionale.
Comuna Gîrda de Sus din Alba se află pe drumul dintre Albac şi Ştei, fiind vestită prin faptul că pe teritoriul ei se află Peştera Gheţarul Scărişoara, monument al naturii. Cătunele Gîrdei sînt împrăştiate pe platourile montane pînă spre judeţele Cluj şi Bihor. Lăsînd la o parte gheţarul, puţină lume ştie însă ce comoară ascunde această zonă. În comparaţie cu gheţarul, Arnica Montana este necunoscută. Dispărută de mult din aproape toate ţările Europei Occidentale, ea a fost ignorată pînă de curînd de români, oameni simpli sau cercetători, şi este favorita zecilor de oameni de ştiinţă străini care au trecut prin Apuseni şi nu le venea să creadă ce avere avem aici.
DESCOPERIRE. Între 2000 şi 2003, un proiect de amploare al Universităţii Freiburg din Germania a vizat un studiu al cătunului Gheţar, sat care ţine administrativ de Gîrda de Sus. Gheţar îşi trage numele tocmai de la cel mai cunoscut “localnic”: Gheţarul de la Scărişoara. 84 de cercetători nemţi cu diferite specializări au venit timp de trei ani aici, fiind interesaţi de tot ce înseamnă natură, etnografie, economie, practic de toate aspectele vieţii moţilor din această zonă. Cei 84 nu au venit întîmplător în acest cătun.
Prezenţa lor aici s-a datorat recomandării biologului farmaceut Barbara Michler, care fusese cu cîţiva ani înainte în zonă şi a rămas extaziată cînd a văzut poieni întregi pline-ochi cu arnica. Aici sînt cele mai întinse pajişti din România unde această plantă creşte. Dacă în Munţii Pădurea Neagră din Germania ea a existat cîndva, în Apuseni arnica este destul de multă, însă, aşa cum au observat şi nemţii, recoltarea ei se face ineficient. Numai în România şi în Spania se recoltează această plantă, în restul Europei arnica fiind ocrotită şi este interzisă prin lege culegerea ei.
Moţii adunau florile, însă pînă la fabricarea produsului final – ulei sau tincturi – lanţul economic era lung. Existau diferite firme private care adunau florile culese de săteni şi îi plăteau derizoriu pe kilogramul de arnica, numai 10.000 de lei vechi, profitul întreprinzătorilor privaţi fiind enorm. Mai mult, ei nu cereau calitate, materialul cules fiind de calitate slabă. La aceasta se adăuga şi transportul florilor, care se făcea după ureche, astfel încît, pînă ajungea la procesator, aproape că nu era mare lucru de făcut cu florile. Tocmai de aceea a apărut “Proiectul Apuseni”, în urma căruia arnica a început să fie valorificată aşa cum trebuie. Fondurile pentru finanţare au fost găsite de Evelyn Rujdia, o săsoaică plecată din România, care organiza excursii de cercetare încă din 1995 la Gheţar, şi de Albert Reif, un alt cercetător neamţ.
AVANTAJ LOCALNICII. După “Proiectul Apuseni”, Barbara Michler a demarat împreună cu World Wild Fund – WWF din Marea Britanie un nou proiect, între 2004 şi 2007, care viza floarea Apusenilor: “Conservarea plantelor medicinale din Europa de Est – Arnica Montana în România”. Finanţarea a fost asigurată de Darwin Initiative, tot din Regatul Unit. Coordonatorul local al acestui nou proiect este dr Florin Păcurar, şef de lucrări la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj, care a primit ajutor şi din partea Primăriei Gîrda.
Scopul acestui de-al doilea proiect a fost dezvoltarea unui sistem de exploatare a speciei Arnica Montana în folosul biodiversităţii şi a populaţiei locale şi a avut mai multe componente: cercetarea ecologiei speciei, metodele de uscare, pentru că prin transportul materialului verde floarea îşi pierdea din calitate, şi reducerea lanţului economic, care era mult prea lung, astfel că pînă ajungea la procesare, recolta de arnica trecea pe la trei sau patru firme. În cadrul proiectului s-a construit un uscător, iar transportul se face acum direct, astfel că şi moţii de aici nu mai primesc doar 10.000 de lei vechi pe kilogram, ci 40.000. În celelalte zone din ţară unde se mai recoltează arnica, oamenii continuă să primească tot 10.000. Eliminarea diferitelor firme private a făcut ca moţii din Gîrda să fie tot mai interesaţi de această afacere, care în limbaj instituţional se numeşte “durabilă”.
Anul acesta s-au cules aproape 4.700 kg, însă în urma procesului de uscare, din şase kilograme de floare proaspăt culeasă rămîne un kilogram de arnica uscată. Copiii localnicilor au fost foarte deschişi cînd au auzit de acest proiect, mai ales că recoltarea se face în vacanţă şi au ajuns chiar să-şi înveţe părinţii şi bunicii cum să culeagă bine planta. Unii ar zice că se profită de pe urma acestor copii, însă nu este deloc aşa, mai ales că mulţi dintre ei vor rămîne pe aceste meleaguri, învăţînd de mici cum să protejeze natura. Cei interesaţi de cules sînt femeile şi copiii, pentru că bărbaţii merg la cîmp sau la lemne.
Un kilogram de arnica se culege de pe circa 20-30 de metri pătraţi, în aproximativ o oră, însă culegătorii experimentaţi pot face acest lucru în 20 de minute, astfel că se poate ajunge şi la 1.000.000 de lei vechi cîştigaţi într-o zi. În fiecare zi, la ora 5:30, o maşină de la centrul de cercetare ia calea cătunelor pentru a aduna sacii cu flori. Ca parte a proiectului, localnicii şi-au făcut propria firmă, dar dr Florin Păcurar spune că încet, încet ei vor trebui să înveţe să se descurce singuri, deoarece momentan el, în calitate de coordonator al proiectului, le mai dă sfaturi şi îi ajută, pentru că, dacă nu se exploatează durabil, afacerea pică. După cules, florile sînt uscate într-o clădire special amenajată unde au fost montate sobe de saună aduse din Germania. După uscare, sînt ambalate în cutii de carton, etichetate şi trimise cu tirul la Weleda Naturals din Germania, firma care produce şi vinde produsul final obţinut din florile de aici.
EFECTE TERAPEUTICE. Uleiurile şi tincturile obţinute din arnica sînt folosite atît în medicină ca antiinflamator şi antialgic, cît şi în industria cosmeticelor. În medicină se folosesc pentru luxaţii, dureri, înţepături, reumatism, arsuri, vînătăi, medicina sportivă fiind practic cea care ar putea beneficia din plin. În cosmetică, uleiurile se folosesc pentru masaj. Iniţial, tincturile de arnica au fost obţinute experimental în cîteva laboratoare din Cluj, sticluţele de 50 ml fiind vîndute la poarta Gheţarului de la Scărişoara, însă din cauza interesului scăzut al turiştilor a devenit mult mai profitabil să fie vîndute în Occident. O strînsă colaborare există acum cu Weleda Naturals, singurul neajuns este că nemţii, din păcate, nu vînd produsele şi în România. “Pentru cercetătorii străini, această plantă este foarte interesantă, pentru că în ţările de unde ei provin arnica a dispărut. La noi nici nu prea se cunoaşte această plantă. Anul trecut au venit aici 35 de oameni de ştiinţă de la Centrul Naţional de Biodiversitate din Suedia”, a spus dr Florin Păcurar.
CERCETAREA ARNICĂI, LA ÎNCEPUT.
În fiecare an, o echipă de inspecţie formată din patru oameni de la Weleda Naturals din Germania vine să verifice dacă procesul de recoltare şi uscare se face corect, uneori vine şi fără să anunţe.
La începutul lunii iulie 2008, un nou contract de colaborare pe o perioadă de patru ani a fost semnat cu cei de la Weleda, dar certificarea activităţii de recoltare şi uscare se face de o firmă din Cluj. Profesorul dr Viorel Florian de la aceeaşi universitate clujeană este fitopatolog şi este fascinat de felul în care se dezvoltă această plantă. Rădăcina arnicăi este practic învăluită de o ciupercă, micoriza, relaţia de simbioză fiind una foarte ciudată. Micoriza acoperă 20% din rădăcina plantei, care îi dă necesarul de zaharuri pentru a trăi şi oferă arnicăi 80% din mineralele de care floarea are nevoie să existe. Arnica creşte în păşuni care sînt bine cosite, unde nu se păşunează intensiv şi mai ales unde nu intervine omul, mai ales prin tăierile de lemne. S-a dovedit că acolo unde micoriza a dispărut din cauza impactului uman, şi arnica i-a urmat calea.
Profesorul stă într-o cabănuţă de maximum 12 mp, cu etaj, aflată în incinta centrului de cercetare. La parter are microscoapele, iar la mansardă doarme. “Anul trecut, din cauza lipsei condiţiilor climatice pentru dezvoltarea plantei, nu s-au recoltat decît 200 kg. Nu se cunoaşte biologia speciei şi vrem să o aprofundăm. Nu se ştie cum face florile, cînd şi vrem să aflăm. Dacă anotimpurile nu sînt anotimpuri, arnica nu se face”, a spus profesorul Florian. În România, abia acum se încearcă la Cluj obţinerea acestor uleiuri şi tincturi la scară largă.
Albert Rief, şeful primului proiect legat de arnica, văzuse în peregrinările sale prin Apuseni o casă de moţi cu acoperiş de cetină. A hotărît să găsească meşteri care să poate face acelaşi lucru pentru un mic muzeu etnografic pe care voia să-l înfiinţeze la Gheţar, aproape de intrarea în peşteră, care să funcţioneze şi ca punct de informare turistică. A plătit din propriii bani 5.000 de euro. Mai greu a fost să găsească oamenii care să facă acest tip de acoperiş, mai ales că dispăruse această tradiţie.
Acum, Albert Rief are un nou proiect, acela de a înfiinţa o gospodărie tradiţională de moţi unde turiştii să poată vedea cum au trăit oamenii de aici. Cînd afacerea cu arnica a început să meargă binişor, Florin Păcurar a vrut să returneze banii, însă Rief a refuzat, spunînd că este un cadou de la el pentru această zonă. Poate neamţul a vrut să dea o replică localnicilor care îşi acoperă toate clădirile cu azbociment, importat din Ungaria. Mai mult, ei culeg şi apa de ploaie scursă de pe acest tip de acoperiş şi o folosesc pentru uzul propriu şi pentru animale. Moţii din Gîrda de Sus habar nu au că “azbestul” nu se mai foloseşte în construcţii pentru că este nociv pentru oameni.
Localnicii din cătunele Gîrdei au fost învăţaţi cum să recolteze floarea şi, pentru a-i ajuta şi mai mult, a fost editat de WWF, Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj, Darwin Initiative şi Primăria Gîrda de Sus un manual. Florile nu trebuie culese atunci cînd sînt umede, ci numai dacă sînt zvîntate. Arnica poate fi culeasă începînd cu jumătatea lui iunie pînă la jumătatea lunii iulie, numai între ora zece dimineaţa şi cinci seara, numai pe vreme însorită, nicidecum pe ploaie. Pentru a-şi păstra proprietăţile, florile trebuie adunate numai în saci de tifon, saci pe care studenţii veniţi în practică aici îi dau oamenilor. O arnica are trei flori, dar numai două se pot culege, tocmai pentru a lăsa planta să îşi continue dezvoltarea. Se culeg numai florile tinere şi deschise.
Cf. sursa.
Apărută pe piaţă în anul 2007 şi având 754 de pagini…cartea de faţă este unul dintre cele mai ortodoxe puncte de vedere asupra istoriei literaturii române şi a valorii ei ca atare. Ea se află încă pe piaţă, costă 50 de lei şi recenzează din punct de vedere valoric şi spiritual întreaga literatură românească, având excursuri şi despre literatura universală în ansamblu.
Psa. Gianina
Biserica Ortodoxă Română a reacţionat împotriva acuzaţiilor care au fost aduse într-un aşa-zis studiu referitor la manualele de religie. Reproducem în continuare din articolul publicat de ziarul Lumina, precizând că el a fost preluat şi de ziarul Ziua, sub titlul Patriarhia demontează minciunile Ligii Pro Europa:
“În urma realizării unui „studiu“ privind „Educaţia religioasă în şcolile publice“, semnat de Liviu Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea, Smaranda Enache, Judit-Andreea Kacso, Emil Moise şi Elek Szokoly, şi publicat la Editura Pro Europa, în 2007, în mass-media s-a iscat o serie de controverse. Mai multe publicaţii centrale şi locale au preluat pasaje din Raportul Ligii Pro Europa, întocmit în urma „cercetării“ şi derulării proiectului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România“, nici unul, sau prea puţine dintre acestea, neavând însă curiozitatea să verifice în manualele citate cum stau, în realitate, lucrurile.
În subcapitolul 2.5. (paginile 53-74), în care este „analizat“ conţinutul manualelor de religie după care învaţă elevii în şcolile din România, Remus Cernea şi Elek Szokoly (care au lucrat la elaborarea acestui subcapitol) pleacă la drum cu nişte concluzii deja stabilite, ceea ce le conferă uşurinţa demontării unor evidenţe, prin afirmaţii nejustificate, speculaţii, exagerări, interpretare evident tendenţiosă, trunchiată, scoţând din contextul lecţiilor exemplele invocate şi, pe alocuri, ironic comentate.
Deloc întâmplător, în capitolul menţionat din Raportul Ligii Pro Europa predomină exemplele din manualele de Religie ortodoxă. Lăsând la latitudinea dumneavoastră recepţionarea adevăratului mesaj, vă prezentăm în continuare câteva dintre exemplele care, în opinia domnilor Remus Cernea şi Elek Szokoly, promovează violenţa fizică asupra copiilor, promovează un Dumnezeu crud, intoleranţa şi discriminarea. [...]
▲ Scoaterea evidentă din context
La pagina 56, studiul Ligii Pro Europa precizează:
„Manualul de Religie. Cultul ortodox. Clasa I, Editura «Sf. Mina» Iaşi, autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu, aprobat de MEC cu Ordinul nr. 4177/02.07.2004, la paginile 50-51, sub titlul Faptele rele – încălcarea voii lui Dumnezeu, prezintă pentru copii imagini cu fapte considerate de autoare ca «fapte rele»: «să nu-ţi faci cruce trecând prin faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă» – faptă a cărei urmare este pedeapsa divină – «te calcă maşina» (!)“.
Privind imaginile de mai sus, observăm că acestea nu fac mai mult decât să ilustreze situaţii din viaţa cotidiană a elevilor (şcoală, timp liber) specifice vârstei lor, imagini care vin să completeze şi să aprofundeze informaţiile din conţinutul lecţiei, accesibilizat astfel de autor, vârstei copiilor de clasa I.
Prin imaginile prezentate în carte la pagina 50, sunt ilustrate fapte care reprezintă încălcarea unor reguli de comportament. Cu toate că nu ar trebui să se întâmple, ştim că ele au loc. De exemplu, sunt copii care se joacă cu mingea în sălile de clasă, în pauze şi nu pe terenul de sport, cum ar fi de dorit; sunt copii agresivi care dovedesc răutate, copii care îşi însuşesc bunurile colegilor fără să le ceară voie (furtul). Toate acestea pot avea urmări negative în viaţa elevilor.
De asemenea, un copil care în timpul liber se urcă într-un copac şi rupe crengile, distrugându-l, săvârşeşte o faptă rea, pentru că încalcă una din regulile de protecţie a mediului, însuşită la orele de cunoaştere a mediului, cât şi în cadrul activităţilor de mediu, şcolare şi extraşcolare.
Menţionăm că interdisciplinaritatea este o medodă impusă şi verificată de didactica modernă.
Tot fapte neplăcute lui Dumnezeu (nu păcate care se pedepsesc, după cum se sugerează!) sunt şi acele fapte prin care se încalcă reguli de comportament creştin, cum ar fi de exemplu absenţa de la Sfânta Liturghie oficiată duminica în biserică sau trecerea pasivă prin faţa bisericii, fără a face semnul sfintei cruci. „Indiferenţa aceasta când cineva trece pe lângă biserică este cauzată de lipsa de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de tradiţia comunităţii de care aparţine. Este exact ca şi cum un copil s-ar întâlni cu o persoană cunoscută şi nu ar saluta-o. Se înţelege, aşadar, că aici este vorba de cei 7 ani de acasă, nu că această indiferenţă ar fi pedepsită în vreun fel anume. Astfel, faptele prin care sunt încălcate reguli de comportament sunt considerate fapte rele, întrucât dovedesc neascultarea faţă de părinţi, bunici, învăţători şi faţă de Dumnezeu.
Tocmai de aceea, elevii trebuie să-şi formeze capacitatea de a discerne între faptele bune şi faptele rele, respectiv urmările acestora. Încălcarea unei reguli de circulaţie are urmări negative asupra pietonilor. În cazul de faţă nu se pomeneşte şi nici nu se sugerează în vreun fel pedeapsa divină pentru cei care încalcă regulile de circulaţie“, după cum a explicat Cornel Muha, directorul Editurii „Sfântul Mina“ din Iaşi.
Un Dumnezeu pedagog
„Mesajul moral al conţinutului transmis este că nu poţi dovedi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni prin fapte rele. Dar nici prin conţinutul lecţiei, nici prin imagini nu se scoate în evidenţă noţiunea de păcat şi nici de pedeapsă divină, aşa cum au interpretat autorii acestui material. Nu cultivăm cruzimea, ci responsabilitatea şi înţelegerea. Copilul trebuie să se păzească de rău.
Asocierea între pedeapsă şi faptă rea nu o facem noi, ci Însuşi Dumnezeu, după cum aflăm din Vechiul şi Noul Testament, aceasta fiind o asociere care nu înfăţişează un Dumnezeu răzbunător, ci un Dumnezeu care te avertizează de consecinţele actelor tale, încercând să te conştientizeze, să te responsabilizeze, să te ferească de rău. Nu este înfăţişat un Dumnezeu crud, ci un Dumnezeu pedagog care ne învaţă cum să ne trăim viaţa în armonie cu El, cu semenii noştri, cu întreg universul material şi spiritual. Fiecare temă are o parte de conţinut, informativă şi o parte de aplicaţii care urmăreşte un aspect formativ, în desfăşurarea orei de Religie.
Adaptat la condiţiile în care copilul îşi desfăşoară activitatea, noi încercăm să-l familiarizăm pe copil cu acest concept, că el trăieşte într-o comunitate care are nişte reguli“, mai spune directorul editurii.
„În acest caz (jocul cu mingea în stradă), fapta rea este neascultarea de părinţi (pe care noi o prezentăm ca faptă rea la pagina 50), iar consecinţa neascultării poate fi un accident. S-a scos imaginea din context. Aici nu se vorbeşte de nici o pedeapsă divină. Joaca cu mingea în stradă e un fapt din viaţa copilului mic pe care părintele îl educă. Copilul se joacă cu mingea în stradă, iar părintele îi spune «Nu te duce că poţi să ai un accident, că poate să dea maşina peste tine», nu că te pedepseşte Dumnezeu.
Mai mult decât atât, la ore, copiii mi-au spus: «doamna, dar copilul acesta nici nu e accidentat, căci are capul ridicat şi zâmbeşte». Da, copii, căci noi nu am aşezat copilul sub roţile maşinii, tocmai pentru a ne feri de ceea ce ne încriminează ei pe noi şi am arătat posibila consecinţă a faptului că el se joacă cu maşina. Deci, noi am făcut o poză a cărei regie au văzut-o şi copiii. Şi ei vorbesc că suntem obsedate de pedeapsă“, ne-a declarat Maria Orzetic, unul dintre autorii manualului, un pedagog cu experienţă de 33 de ani, metodist, formator de cadre didactice.
În concluzie, este evident faptul că autorii studiului au interpretat trunchiat şi nejustificat conţinutul acestei lecţii, scoţând imaginile din context (imaginile din lecţie sunt altele decât cele de la secţiunea „Aplicaţii“), concluzia că te calcă maşina dacă nu-ţi faci cruce când treci pe lângă Biserică, fiind trasă pe baza unui algoritm de genul: „… a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat“ (Matei 27, 5), „… mergi şi fă şi tu asemenea“ (Luca 10, 37). Se observă, aşadar urmările scoaterii din context a unor informaţii distincte.”
***
Psa. Gianina
Ca să se mire cei doi. Când sunt în ceaţă. Eu nu mă mir decât de faptul că şmecheria trece drept inteligenţă.
Psa. Gianina
Citiţi aici, despre axa Băsescu-Tokes. De unde se vede că important e să te votezi, cum-necum, că pe urmă nu mai contează. Presa ungară jubilează. Se putea altfel?
Aşteptăm ca episcopul Tokes sau pastorul Cruceru să ne indice versetul din Sfânta Scriptură, unde scrie cum să numeri voturile ca să ajungi unde trebuie.
Psa. Gianina
| L | M | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Oct | ||||||
| 1 | ||||||
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
| 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
| 30 | ||||||
|
Teologie pentru azi Biblioteca Teologică Patriarhia Română
